Insula Thassos - atentie creeaza dependenta!

Thassos (http://www.discoverthassos.com/ siiiii http://www.discoverthassos.com/resources/issues/2010/index.html?pageNumber=1)... cum am ajuns in “insula de smarald”... ca orice poveste incepe cu “a fost o data”. Mai exact, in urma cu un an, intr-o zi de primavara cand maica-mea imi da un forward la un mail in care o doamna pictorita anunta tagma artistilor ca organizeaza o tabara de pictura (adica o adunare de leneveala si dat cu pamatufu’ pe panza/carton/lemn/ ce-or mai vrea unii si altii) in Thassos. Doamna prezenta si o poza frumoasa cu un hotel si o plaja ce pleca aproape din picioarele acestuia. Bineinteles ca am inceput sa pun intrebari, cucerita de imaginea idilica a hotelului inmuiat in apa. Am pus-o pe mama din dotare sa intrebe daca noi, astia fara veleitati artistice, avem voie sa ne amestecam in aceasta tabara. Raspunsul a fost ca nu prea avem ce cauta acolo, dar daca mai raman locuri or sa ne ia si pe noi. Dupa cateva luni de asteptare a venit raspunsul definitiv. Nu mergem in tabara fiindca... tabara nu se mai face! Se pare ca doamna organizator se baza pe vreo 19-20 de suflete artistice dispuse sa dea aproape 1000 de eur pe tabara, dar nu a avut parte decat de mine si soata (total necunoscatori ai artei) si maica-mea alaturi de o prietena a ei. Cu 4 oameni din care 2 nu aveau nici o legatura cu subiectul, se pare ca nu se face tabara. Eee, uite asa am ramas eu cu buza umflata si cu gandul la Thassos.

Nu imi ling bine ranile ca, pe facebook, reteaua de socializare ajunsa actualmente principal canal de stiri, vad un eveniment creat de niste baieti a caror specializare era off-road-ul, eveniment care se petrecea in Thassos! Ma revigorez, speranta reapare si incep sa dau din coate. Consortu’ ma desumfla repede spunandu-mi ca nu are cum sa-si ia concediu asa din scurt (evenimentul se petrecea cam intr-o luna). Buun... atunci abordez altfel problema: scriu mesaj organizatorilor si intreb daca se mai face evenimentul si urmatorul an. Raspunsul e afirmativ. Eu imi pun in tema partenerul de viata ca la anu’ merge in Thassos.

Si uite asa a trecut anul...

De data asta am aflat de excursia off-road-istilor din timp (adica undeva prin ianuarie am aflat de ea, iar plecarea era in mai), ne-am calculat concediile corespunzator, ne-am amenintat sefii cu absenta noastra si apoi am platit excursia (330 de euro de persoana in care erau incluse cazarea cu mic dejun, combustibilul pentru Viano, plata autostrazilor grecesti – cam 2 euro trecerea a fost, vinieta bulgareasca, trecerea masinii cu feribotul si inchirierea unei masini de teren in Thassos) si... am asteptat sa vina luna mai.

Thassos, visul meu de plaja, devenea palpabil.

Excursia organizata de “Off-road in Dobrogea” (https://www.facebook.com/offroadindobrogea/)... ca asa se numea asociatia care s-a ocupat de eveniment,  era destinata unui grup mic... cica trebuia sa fim 6 oameni maxim inscrisi. Dupa noi nu s-a mai inscris nimeni in excursie. Cu experienta taberei din anul anterior, care nu s-a mai tinut, acum incepusem sa am emotii. Daca nici aceasta excursie nu se va mai face din cauza lipsei de inscrisi?!

Cu doua saptamani inainte de plecare l-am contactat pe Marius (sefu’ de la Off-road in Dobrogea si organizator al excursiei) si l-am intrebat daca mai mergem sau nu. M-a asigurat ca si doar cu noi se va face excursia.

Si asa a fost. Am plecat in excursie eu, consortu’, Marius si soata lui. Bine, faptul ca am fost doar noi patru a reprezentat si o plata in plus pentru a acoperi ceea ce ar fi trebuit sa plateasca ceilalti inscrisi. Dar... avand in vedere ca am avut la dispozitie o masina de 8 locuri pentru 4 oameni acea suta de euro platita in plus la pretul initial al excursiei a meritat.

Patru oameni ... si a fost mai bine asa!

Cu doua zile inainte de excursie, fiindca eram doar noi inscrisi, ne-am permis sa sugeram modificari ale planului. Am introdus in programul zilnic si biciclete! Pai... puteam sa scap io de bicicleta?! Mai ales ca la intoarcerea din Thassos, jumatatea vietii mele avea concurs... in Bucuresti... Prima Evadare... pai... putea el sa se prezinte nepregatit... nicidecum!

In seara plecarii, 3 oameni ne chinuiam sa punem 3 bicle pe un Viano. De ce 3 bicle? Pai Marius, organizatorul, cand a auzit ca se lasa cu bicicleala a zis ca isi ia si el fieroanga ca sa pedaleze. Avea chiar ganduri mari! Voia sa facem tur de insula (100 de km, valonat, cu diferenta de nivel de aproape 700 m!)... dar dupa o discutie... luuunga si dupa prima zi de pedalat, s-a lamurit ca nu-i treba cu turul ala de insula. Dar ideea i-a ramas inca infipta intr-un coltisor de neuron... si creste... si a promis ca se intoarce sa faca turul de insula! (dar, mai intai se antreneaza) Pentru a demonstra ca e foarte hotarat, Marius a studiat si piata de inchirieri biciclete din Thassos si a gasit un centru de inchiriere in Potos. Velo Studios (http://velobikerental.com pentru biciclete si https://www.facebook.com/Velo-Studios-256592947738447/ pentru camere si biciclete) care la parter are magazin de bite si centru de inchiriere iar la etaj camere... tot pentru inchiriat. Cel ce administreaza magazinul de biciclete, nu stiu daca e acelasi cu cel ce administreaza hotelul sau doar o ruda mai sportiva, dar in mod sigur e cel ce organizeaza concursurile de mtb si nu numai in Thassos. Yannis sportivul care ne-a impresionat cu bicicletele Canyon pe care le avea la inchiriat si cu o frumusete de electrica numai buna de calarit pe traseele valonate din insula. Daca am retinut bine, electrica era 50 eur de inchiriat pentru o zi, iar cele clasice cam 25 de euro pe zi inchirierea.

Sa revenim la chinul nostru. Dupa vreo doua ore de pozitionat si repozitionat suportul de bicle, dupa ce l-am legat cu tot felul de chingi si fundite pe laterale masinii, dupa calcule matematice complexe, cand sa suim bicicletele pe el ne-am dat seama ca nu au loc. Nus’ ce chinezarie de suport era, pentru nus' ce chinezarii de biciclete dar noi am muncit degeaba sa il montam. L-am demontat dezamagiti ca toata munca de doua ore si toate planurile “arhitecturale” s-au naruit si am inghesuit cele 3 biciclete pe scaunele din spate ale masinii. Noroc ca ne-am inscris doar noi in excursie!

Si plecam! 4 oameni, 3 soferi (ca unu’ are carnet dar doar pentru masini cu cutie manuala nu si pentru automata), un drum ce traverseaza 3 tari si are o lungime de 750 km. Noapte profunda de traversat, 12 ore de condus regulamentar, somn si oboseala de contracarat.

Am parasit Romania pe la Vama Negru Voda, intr-o pace deplina... cu un vames pe care l-am si speriat... asa liniste era acolo.

Am traversat Bulgaria incet, cu grija la gropile omniprezente si la supradenivelarile ce opresc avantul auto in dreptul trecerilor de pietoni din localitati.

Am incercat sa dorm... nu am putut... nu conduceam eu, dar aveam impresia ca daca dorm se va duce soferia de rapa. Asa ca, am numarat stalpii, si copacii, si gropile sau blocurile bulgaresti ce se iteau ca fantome in noaptea profunda. Cu toate astea habar nu am pe unde am fost... noroc cu gps-ul si nenea google maps.

La rasarit de soare parasim Bulgaria si intram in Grecia. Pe unde am facut trecerea? Habar nu am... pe la o vama... tot gps-ul a decis.

La trecerea din Bulgaria in Grecia, nu doar cele doua steaguri de pe cascarabeta vamii si faptul ca doi vamesi s-au uitat chioras la noi foarte atenti sa semanam cu pozele din cartile de identitate, semnalizeaza trecerea intre state, dar si calitatea drumului. Dintr-o data asfaltul e ca in palma si drumul, desi trece pe versanti de munte si prin tunele, se simte ca o alunecare lina, ca un dans sau o briza calda.

Cand soarele era deja de doua sulite pe cer si incalzea muntii, noi treceam cu feribotul de la Keramoti de pe continent in Thassos (Limena fiind celalat nume al lui), oras port din insula Thassos, adica singurul oras din insula si in acelasi timp capitala acesteia. Feribotul e 3,5 euro trecerea pentru fiecare persoana, masina costa separat. Habar nu am cat fiindca pretul trecerii pentru masina era inclus in pretul excursiei, noi fiind responsabili doar cu propria fiinta.

Aceasta trecere de pe continent pe insula e ca o introducere. Lasi galbenul tarmului continental in spate si incet, acompaniat de pescarusi, te apropii, simti, mirosi insula verde.  Cu fiecare val traversat, cu fiecare duduitura a motorului feribotului, cu fiecare pala de vant ce mai imprastie pescarusii insula devine din ce in ce mai reala, mai clara in imagine si mai verde. Tarmurile ei unduitoare, ca soldurile unei grecoaice in mers, inmuiate de apa albastra deja iti fac pofta de plaja. Muntii inalti, verzi, ca stalpi ce tin deschis un portal catre cer, te fac sa simti aripi de Pegas si putere de Hercule imbiind la escalada si explorare.

Cand calci pe insula ai in suflet maretia si fragilitatea locului. O forta nestiuta te atrage catre insula, catre plajele si padurile ei, catre varfurile pietroase si carierele de marmura. Te simti sfasiat in mii de parti, ametit de sentimente, doritor sa cuprinzi totul cat mai repede, mintea e tulburata de multitudinea de dorinte ne-exprimate dar traite intens.

Grecii au o vorba: “siga-siga!”... in traducere “ ia-o incet!”... e bine cand ajungi in Thassos, sa te opresti un pic pe dig, sa tragi aer in piept si sa te gandesti la asta... Ia-o incet, fiindca muntele si marea tot acolo vor fi, dornice sa imparta cu tine tot ce au mai de pret. Imagini, gusturi si mirosuri traduse in sentimente, trairi si pastrate in amintiri.

Pornim catre cazare.

Drumul catre hotelul Life’s Moments (https://www.facebook.com/LifesMomentsthassos/), undeva intre Limenaria si Skala Marion, pe o coama de deal, cu plaja salbatica la radacina, este drumul de coasta, singura sosea in adevaratul sens al cuvatului din insula Thassos, soseaua  “de centura” ce face un rezumat rapid al insulei daca o parcurgi. In orice parte o iei, din orice localitate, dreapta sau stanga ajungi in acelasi loc. Soseaua e un cerc in jurul muntelui din centru insulei. Nu ai cum sa te pierzi... singurul pericol e sa alegi varainta mai lunga a drumului, dar altfel... daca tii soseaua principala sigur vei ajunge la destinatie.

Pe marginea drumului, luna mai a pus flori galbene ce miros intens a miere, leandrii albi si rosii, maslini carora li se iteste rodul.

Ajunsi la hotel, ne intampina Sasha (stapana locului), o grecoaica oarecum androgina, tanara si puternica in atitudine desi cu un corp firav.  Zambetul ei te cucereste instant iar energia ei te invaluie.

Ne ducem bagajele in camera si decidem ca fiecare are program de voie pana pe seara. Marius si sotia, obositi de drumul de 12 ore si evenimentele a caror ghizi fusesera in zilele anterioare, se duc la somn. Al meu consort ia si el drumul somnului. Eu, cu adrenalina turistului in vene, decid sa fac cunostinta cu marea. Traversez soseaua si incerc sa gasesc un loc de coborare catre plaja salbatica si izolata din fata hotelului. O zona de alunecare de pietre imi pare ceva mai prietenoasa, si mai taras pe fund sau mai alunecat ca pe saniuta ajung pe plaja. Soare, apa, stanci... nici urma de fiinta umana care sa imi strice comunicarea cu natura. Ma apropii de apa. Albastra, uneori verde smarald, foarte putin adanca, pietroasa. In apa multitudine de melci cu desene si forme deosebite. Ii incerc. Se desprind foarte usor de piatra. Ma uit in ei. Par cochilii goale. Ii culeg si ii duc pe piatra ce imi serveste drept sezlong. Ma intorc la mare pentru alta recolta de melci. Sunt fericita ca am atatea cochilii goale de melci deosebiti. Cu pumnul plin de melci ma indrept catre piatra mea. Aaaa.... surpriza... melcii culesi mai devreme au plecat la plimbare!!! Ii adun si ma uit iar la ei... sunt goi la interior! Cum au luat-o la picior?! Ii fac gramajoara si ii pandesc... deodata, vreo 3 cochilii incep sa se miste. De sub una din ele apar vreo 4 picioruse... de crab! Ceea ce eu credeam ca sunt cochilii goale, erau de fapt casute de imprimut pentru crabi! Le adun din nou pe toate si le duc in mare, dezamagita oarecum ca nu mai am cochilii deosebite de colectionat.

Cu ego-ul desumflat ma asez pe o lespede scaldata de apa. In umbra pe care o proiectez pe ochiul de apa din fata mea apar alte vietati. Vreo 3 creveti se adapostesc de soare si incep sa croseteze plantele acvatice. Ma aplec pentru a-i vedea mai bine. O zbughesc fiecare in alta directie. Ma resemnez si ma indrept. Reapar crevetii ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si continua cu crosetatul de unde au ramas. Ma aplec iar, de data asta mult mai incet. Crevetii dispar. Ma ridic... crevetii apar. Mmm... astia fac mistouri de mine! Ii las in pace sa croseteze nisipul si ma bucur de soarele Thassos-ului. La trei pietre distanta o anemona de mare, rosu-vinetie, si un arici de mare, negru ca un taciune si tepos ca un scaiete, reusesc sa imparta o placa de piatra, neteda si adapostita de valuri. Unde apa se adanceste, bancuri de pesti traverseaza in zig-zag zona.

Atata viata. Echilibru netulburat de prezenta umana. Totul se desfasoara dupa reguli nestiute mentinand un ecosistem viabil, neconflictual... cel putin in aparenta.

Ma simt in plus printre acele vietati ce si-au impartit atributiile unei vieti in apa insulei.

Plec in explorarea stancilor si a plajei cu nisip grunjos si pietre marunte.

Dupa vreo 4 ore de explorare urc catre hotel, dar nu pe unde am coborat pe fund, ci prin laterala plajei pe langa un ponton daramat si un gard gaurit.

Partenerii de aventura s-au trezit. Acum sunt apti de incarcarea cu experiente... prima experienta: mancarea. Ne hotaram ca ne e foame si ne indreptam catre Taverna Irene (in Potos... la o aruncatura de bat de hotel).

Irene e o taverna patronata de o familie romano-greaca si unde cred ca jumate din angajati sunt romani. Avantaj foarte mare ca poti da comanda in romana si nu iti scalambai engleza in fata personalului. Ca localizare... pe plaja. De la strada circulabila, centura Thassos-ului unde lasi masina undeva pe un trotuar... parcari nu exista, si o iei la dreapta catre mare pe straduta pietonala cu magazine de suveniruri. Nu stiu daca straduta are nume, m-am chinuit sa gasesc un indicator de strada fiind direct interesata de numele ei. Pe aceasta strada, undeva la mijloc, pe partea stanga cum cobori catre mare am gasit un magazin de dulciuri si alte produse alimentare specific grecesti si o domnisoara draguta la tejghea. Din acest magazin ne-am aprovizionat cu cadouri pentru prieteni si rude, adica am luat doua sacose de dulceata (in functie de dimensiunea conservei intre 2,3 si 3,5 euro bucata) si miere (borcanul cel mai mic  - adica mic, mic... de vreo 3 lingurite asa – e 1 eur, cel mai mare de 700 gr cu mierea in el, cel cunoscut la noi ca “borcan de 400”, e 7,5 euro) la cutie metalica sau borcan de sticla din cele mai ciudate sortimente... dulceata de lamaie, portocale, de smochine si nuci verzi, miere de cimbru, de conifere, de trandafir sau de “flori roz”... ce or mai fi si alea... precum si ulei de masline (cred ca avea aproape 700 ml si a costat 5 euro)  tot la “conserva” presat “manual” in Grecia. Fiindca am cumparat cel putin jumatate din magazin grecoaica de la tejghea ne-a facut cadou si o cutie de dulceata alaturi de un borcanel mic de miere... sau poate doar i-a placut entuziasmul nostru de turist si ni le-a facut cadou. Alaturi de dulciuri de toate felurile tot aici am gasit si condimente variate specifice Greciei (la 1 euro punguta de 250 gr). Bineinteles ca am luat si d-alea desi habar nu aveam la ce o sa le folosim. Am preferat acest gen de cadouri fiindca magnetii plecau de la 1,5 euro bucata in sus in functie de design si calitate. Obtineai o reducere daca luai cel putin 7 bucati.

Straduta pietonala cu magazine de suveniruri si tarabe de dulciuri se continua catre dreapta, pe malul marii traversand un sir luuung de taverne. Straduta pur si simplu trece prin tavernele insirate una dupa cealalta, cuminti, asteptand clientii, separand zona de bucatarie a tavernelor de zona de scaune. Se poate spune ca treci prin holul tavernelor. Strategie foarte buna de altfel fiindca nu poti rezista atator ispite colorate, mai ales cand fiecare ospatar te imbie sa iei loc la masa. Am rezistat eroic pana la Taverna Irene (http://www.tavernairene.com/index.html) care, venind de la magazine e cam ultima din sir. Daca am fi coborat catre mare pe straduta neturistica ar fi fost cam prima in insiruirea de taverne.

Mancarea la Irene e... multa... si buna. Bine, preturile sunt pe masura. Adica o jumate de kilogram de giros e, cred, normal sa ajunga pe la 7 euro. Caracatita in vin si ma refer la ditamai tentaculul de caracatita insotit de garnitura e de inteles sa fie 10 euro. Un platou de fructe de mare... cu toate fructele de mare bine reprezentate pe el... e 20 de euro dar hraneste lejer doua persoane pofticioase. Din pacate nu am preturile exacte fiindca meniul nu mi-a dat prin cap sa il fotografiez, nu de alta dar sa stiu si eu ce am mancat, iar nota de plata a venit scrisa asa de citet incat am crezut ca e reteta catre farmacie scrisa de vre-un medic pe fuga! Singurul produs pe care am reusit sa il descifrez in acea nota a fost coca-cola care a costat 2,5 eur sticla de 250 ml. Daca nu era Otilia, sefa de sala de la Taverna Irene, sa ne descurce si sa ne faca un calcul defalcat pe familie... nu stiu ce ne faceam... probabil plateam jumate-jumate ca sa nu ne mai complicam atat. Iar Otilia, cand ne-a descurcat, nu ne-a facut si ea o trecere detaliata in revista a produselor ci ne-a zis direct totalul pe fiecare cuplu. Oricum toata destrabalarea a fost cam 25 – 30 euro de cuplu in suma fiind incluse si 1 litru de limonada, paine, extra tzatziki si cola. Deci cam 10-15 euro de persoana. Preturile in mod sigur sunt mai mari decat pe continent, in primul rand fiindca e zona turistica si in al doilea rand fiindca e insula. Si la supermarket (Latsouris, situat la 12 km de orasul Thassos), cred ca singurul din insula, preturile la alimente si bauturi sunt mai mari ca pe continent, dar acolo palariile de soare sunt muuult mai ieftine ca la tarabele cu amintiri (la taraba palaria 10-13 euro in functie de model, la supermarket 6 euro indiferent de latimea borului).

La Irene, desi ne-am propus sa mancam acolo in fiecare seara, nu am reusit sa ma ajungem decat in ultima zi, inainte de plecare. Cu ocazia asta in loc de gyros am riscat cu o tocanita de vita care nu se regasea in meniu dar pe care ne-a recomandat-o Otilia. A meritat. La pretul aproximativ de 7,5 euro am capatat o tocanita cu garnitura in care carnea era atat de moale incat nici pana acum subconstientul meu nu e sigur ce am mancat.

Portia generoasa de tocanita era prea mult pentru mine asa ca am impartit-o cu pisicile maidaneze ce isi fac veacul cersind la taverne.

Pisicile maidaneze... un lucru care nu mi-a placut in Thassos. La prima vedere sunt foarte dragute, pufoase, cersetoare, timide sau tupeiste. Cel putin 5-6 la fiecare locuitor. Le gasesti oriunde. Am dat de ele pe malul marii in mijlocul tavernelor, dar si pe varf de munte in Theologos. Desi sunt o atractie a insulei fiind atat de multe si fara dusmani naturali (cei doi-trei caini pe care i-am vazut in Thassos erau legati in curti), daca analizezi situatia la rece nu e asa frumoasa. Suprapopularea, lipsa programului de sterilizare, rautatea unor oameni si luptele pentru suprematie chinuie pisicile din Thassos. Majoritatea sunt slabe, subnutrite, bolnave, cu blana naparlita in luna mai si cu tot felul de rani mai mult sau mai putin infectate, cu cicatrici adanci si ochii rugatori. M-a durut sufletul sa le vad. Cred ca din cauza asta am simtit o nevoie mult mai mare decat de obicei sa impart mesele cu ele.

Pisicile Thassos-ului cred ca au fost singurele momente de deznadejde si durere pe care le-am simtit pe insula. Fara pisicile alea amarate, Thassos-ul e un paradis al naturii, un loc in care inima, mintea, trupul se incarca cu energie fara sa realizezi cand si cum se intampla acest lucru. Fara durerea din ochii animalelor alea haituite, Thassos e un taram al visului, al plutirii intre real si fantastic.

Plutirea am experimentat-o si noi de-a lungul intregii perioade petrecute in insula. Primul contact cu aceasta stare l-am avut inainte sa ajungem la Taverna Irene in prima seara. Ne-am oprit la un cerc magic, un ansamblu de 12 lespezi de piatra asezate in cerc, asemanatoare structurilor de la Stonehenge sau altor cercuri energetice. Cele 12 lespezi reprezentau cele 12 zodii. Nu erau foarte vechi dar efectul pietrei albe ce lucea in soarele de apus cu marea pe fundal te ducea intr-o stare de reverie si iti facea inima sa pompeze altfel sangele.

Acesta este Horoscopul din Thassos (cunoscuta si sub numele de Crown of Limenaria)... cum a aparut el acolo, ce poveste are sau vrea sa spuna... nu stiu si nu am reusit sa aflu. Horoscopul ramane un punct de belvedere, situat pe un drum secundar cum o iei la dreapta de pe centura insulei, undeva intre Limenaria si Potos. De la horoscop se poate admira plaja Metalia, undeva in jos si dreapta falezei horoscopului, langa o constructie arida si impunatoare ce reprezinta cladirile vechii mine, iar undeva deasupra ei, fostele birouri ale minei cunoscute acum ca Palataki. Plaja de culoare ceva mai inchisa decat nisipul auriu sau marmura alba ale celorlalte plaje, dar nu neagra sau metalica asa cum ar sugera numele, ca sa am si eu ce povesti, are numele de Metalia de la mina de fier ce se afla acolo la un moment dat.

Senzatia de plutire intre real si fantastic am continuat sa o experimentam si in urmatoarea zi de Thassos, in care am alergat pe muntii insulei cu Jimny (inchiriat de la Speedy Rent-a-Car cu 39 eur/zi) fara sa ne punem intrebari asupra punctului de finish. De fapt... ceva ceva idee despre finish aveam... adica noaptea trebuia sa ajungem la hotel totusi sa dormim. In descrierea excursiei era trecut ca o sa atingem varful Ypsario... sau Ipsarion... depinde de unde citesti. Ei bine da, l-am atins. Dar inainte de asta am plecat pe drumuri forestiere sau pe drumeaguri ce nu eram siguri daca sunt formate de caderi de pietre, ape sau oameni, ghidati fiind doar de starea se plutire si de gps. Marius (de la Off-road in Dobrogea) mai zicea uneori “ia-o la dreapta” sau “mai bine la stanga” si de cateva ori s-a lasat chiar si cu “hai sa ne intoarcem ca nu mai e drum” dar mai mult de atat nu am avut ca traseu. Eram liberi sa incercam sa descoperim insula. 

Asa am ajuns sa vedem un lac (Maries lake) si o cascada ce probabil facea parte din complexul de cascade Maries, o cariera de marmura, un varf inalt pe care o casuta rupta din poveste se odihnea batrana si obosita, varful Ipsarion, apoi satul Kastro (satul parasit) unde am mancat la Taverna lu’ Kostas, ce e deschisa in vechea scoala a satului, si am vizitat biserica veche si biserica noua plus osuarul satului, loc pentru reintoarcerea locuitorilor sai la origini. Fiecare oprire a trezit emotii, sentimente, a creat amintiri. Tot drumul nostru pe carari stiute doar de google maps a fost sub semnul veseliei date de drogul Thassos.

Si a doua zi, si a treia zi de frunzarit insula cu Jimny au avut aceeasi atmosfera de bucurie ce vine dintr-un locsor al sufletului de care nu erai constient, bucurie a visului, a plutirii linistite, a amintirilor dulci. Chiar daca in urmatoarele zile, am mers mai mult pe soseaua circulara de coasta, chiar daca  micile iesiri in off-road erau clare, scurte, cu destinatie catre o plaja, senzatia aceea de prins intre real si fantastic a fost alaturi de noi augmentand aceste zile ce au fost dedicate golfurilor din Thassos. Doua zile, fiindca intr-o singura zi nu poti cuprinde toate unduirile coastei. Mai ales daca mergi cu turistu’ asiatic, alias eu, in grup. In locuri in care poate alte persoane nu s-ar fi oprit mai mult de 10 minute pentru o tura scurta si o gura de aer marin fara gust de alge, eu am stat si cu ora. Ora de plimbare, de simtire, de traire a nisipului si a apei, a vietii ce pulseaza la interfata dintre sol si mare, ora de imortalizare a ceea ce mi-a creat amintiri. 

In prima din aceste doua zile de plaje am reusit sa trecem doar prin golfurile din sudul insulei: San Antonio, Ammos-ul de sud, Sf. Anna (sau cum s-o fi numit minunea aia mica ascunsa in padure), Giola cu caldarea ei verde inconjurata de malul alb taiat aproape geometric in marmura, Aliki cu cariera de marmura ascunsa bine dupa un colt de munte si intregul sit arheologic unde am cascat gura la minunile istoriei, Paradise Beach cu insula ei mica Kinira, Golden Beach in fuga fiindca deja era noapte, Porto Vathi unde in linistea noptii un vapor incarca marmura si Saliara Beach (plaja de marmura) doar cat sa promitem ca ne vom intoarce. Lucru pe care l-am si facut a doua zi cand am inceput direct cu plaja de marmura (din pacate mult prea populata pentru gustul meu) si am continuat cu plajele de nord si vest ale caror nume nu mai reusesc sa il identific fiindca deja numele era prea putin important fata de frumusetea locului. Oriunde intorci capul spre mare, exista un drumusor fin ce te duce la o plaja ascunsa privirii, un golf intim in care apa iti este complice si briza iti sopteste povesti. 

Turul plajelor se poate spune ca l-am incheiat asa cum l-am inceput, pe plaja salbatica din fata hotelului Life’s Moments... daca prima data doar am admirat flora si fauna de deasupra apei, in ultima zi de Thassos ne-am aventurat sub apa la o partida de snorkeling unde am “facut posta” (argou pentru dat de la unu' la altul) un tub si o masca de snorkeling.

In a doua zi de plaje si a treia de Jimny mandu’ meu consort a zis ca vrea sa incerce totusi un “tur pliat“ de insula cu bicicleta (adica din cei 100 de km ai insulei, el face 50 pana la plaja de marmura, apoi se intoarce). Nu de alta dar luasem bicicletele degeaba aproape... cu doi incepatori neantrenati dupa el, diminetile degeaba faceam cate o tura scurta (de o ora) la medie de 17-18 km pe ora  fiindca nu simtea nimic... ii era si rusine sa porneasca programul de inregistrare a traseului (Runtastic). L-am lasat sa ia avans si apoi l-am ajuns prin Thassos (Limena). De acolo am fost masina de asistenta pana la plaja de marmura unde ne-am oprit un pic pentru poze si snorkelig. La intoarcere, ca o soata responsabila, l-am dus cu minim 25 km la ora. Eu bineinteles din Jimny, el din spate de pe bicicleta. Marius si sotia faceau cheer-ing de pe locurile din spate ale masinii. Pana la hotel, in ciuda opririlor la plajele secrete si discrete ale partii nord-vestice a insulei, i-a iesit antenamentul pe nas. Sa nu mai zica ca nu tin la forma lui fizica!

In turele de 7 dimineata, acele plimbarele pentru unii si adevarat calvar pentru altii, in afara de faptul ca ne-am bucurat de linistea soselelor din perioada inca non-turistica a insulei alaturi de ora matinala (mult prea matinala pentru greci) am avut ocazia sa ne intalnim vizual sau auditiv cu o parte din fauna insulei. Dimineata, in mirosul florilor de mai, pasari cu tril acut ne-au insotit turele... cate o capra traversa strada. In Thassos se pare ca exista o populatie de capre salbaticite. Niste exemplare cu coarne arcuite complet, groase si cu aspect impunator, cu lana (sau cum i-o zice blanii caprei) lunga, variat colorate, robuste si de-a dreptu’ sinucigase. Prima data cand am vazut un astfel de exemplar, am fost uimita de nonsalanta animalului si fara sa vreau am exclamat “capra!” (de parca nu era clar carei specii apartinea). Animalul surprins de intensitatea vocii mele asa devreme dimineata, din ritmul alene in care traversa soseaua, a facut tusti peste balustrada de protectie si a disparut in haul dinspre mare. Marius surprins de reactia animalului, a excalamat si el: “ Iiii, ce-a facut asta! S-a sinucis!”. Am avut tendinta sa incetinesc sa vad daca animalu’ e inca viu dincolo de parapet, dar deschizatorul de drumuri, a mea consoarta, era deja dincolo de urmatoarea curba si in curand nu-l mai vedeam deloc asa ca am lasat capra in voia sortii gandindu-ma ca la orele de zoologie am invatat ca sunt perfect adaptate terenurilor periculoase. Tot la capitolul zoo, intr-una din seri, Marius si sotia, iesiti singuri la un gyros pe genunchi, s-au intalnit cu ceva ce semana a nevastuica. Animalul cu pricina se juca singur pe capota unei masini in Potos si nu parea deloc deranjat de cei cativa bipezi humanoizi ce tranzitau la acea ora zona. Fara dusmani naturali... asa cum am mai zis...

In Thassos se pare ca nimic nu prea are dusman natural. O fi bine... o fi rau...

Nici macar omul, ca varf al lantului trofic nu prea se sinchiseste de acest lucru. Ramane cumva suspendat ecosistemului insulei, interesat de acel “siga-siga” grecesc, sa nu ne obosim prea tare ca ne imbolnavim.  In Thassos, cel putin acum in mai, grecul pare ca munceste doar cat e strict necesar... nu face nici o miscare in plus, nu consuma nici un gram de energie in plus pe munca. Si, isi respecta persoana la maxim. Grecii fac doar ceea ce le place!

Cred ca acesta este Thassos... chintesenta lu’: am in jurul meu atatea lucruri placute incat ma misc usor sa le pot simti. Daca te grabesti in Thassos, sigur vei pierde ceva, o gaza, o frunza, o pasare sau un val vor trece pe langa tine fara sa fii capabil sa te bucuri de ele. Iar lipsa acelei particele de bucurie... nuuu... asa ceva nu se poate... fara acea granula de bucurie nu esti complet!

Thassos este o insula intre mare si cer, intre real si fantastic, loc de visare si de creat legende.

In Thassos nu poti ajunge o singura data. Ceva, dincolo de vointa ta te cheama inapoi. Odata desprins de insula inima se strange si constiinta se intreaba daca nu cumva a ratat ceva. Thassos e ca o tulburare obsesiv-compulsiva: logic cu harta in mana stii ca ai facut tot ce trebuia sa faci, dar totusi ceva te face sa vrei sa te intorci pentru a verifica daca este chiar asa.

Poate si modul in care s-a desfasurat excursia noastra in Thassos a contribuit la ceea ce simt acum despre insula. Cand am platit excursia, si chiar in seara plecarii, ba chiar si in dimineata ajungerii pe insula credeam ca va fi o excursie normala, pusa la punct de un operator de turism normal, cu paticipanti (noi) si ghid (ei), in care o sa avem program bine stabilit, trasee clare si puncte de interes introduse in program in urma unor contracte de colaborare, asa cum se intampla in toate excursiile de grup. Nimeni nu m-a pregatit pentru un program total aleator, in care deciziile se luau pe moment sau maxim cu cateva ore inainte. Nimeni nu mi-a zis ca Marius de la Off-road in Dobrogea organizeaza excursia asta ca si cum ar pleca cu prietenii la o tura inopinata si ca traseele noastre vor fi decise doar de Zeus la un joc de Monopoli acolo la el in  Olimp. Pentru toate acestea, si pentru felul in care eu am perceput insula, pentru dependenta pe care mi-a creat-o, vinovat e doar Marius! El, cu... uneori... imaginea de inconstient boem, cu google maps-ul lui si  genul de curiozitate adolescentina. Noroc cu sotia care il mai aducea cu picioarele pe pamant. Nu vreau sa stiu prin ce rape ne bagam daca ea nu ar fi venit cu noi (multumim pentru asta!). Clar, excursia aceasta nu era pentru cei comozi, pentru trogloditii care asteapta sa li se faca program si sa li se vanda povesti intr-un tur clar si bine pus la punct, repetat cu fiecare sarja de turisti.

Initial, cand am vazut descrierea excursiei, m-am pacalit clar. Marius scria ca in prima zi mergem la munte, in a doua la mare si in a treia la bijuterie si pe unde mai apucam. Cand am vazut asta, m-am lasat pacalita crezand ca o sa mergem intr-un tur de genul celor ce se fac pe la Meteora cand intai te opreste autocarul la “cel mai frumos magazin” din zona, adica cel cu care are agentia colaborari, pentru a-l vizita zic ei, de fapt pentru a lasa o suma frumusica de bani acolo. Nu a fost asa. La bijuterie am ajuns doar fiindca era foarte aproape de hotel si fiindca sotiei lu' Marius chiar ii place sa cumpere de acolo. Bineinteles ca m-am lipit si eu de niste inele de la IrisGold (www.irisgold.com) in ciuda preturilor un pic cam mari... dar nu am putut rezista modelelor (inelele mele, din argint, fiindca de aur am ajuns, impreuna cu sotia lui Marius, la concluzia ca nu ne putem lipi, au fost unul 25 eur si celalat 38 eur. Eu m-am intins... dar partenera mea de tocat bani pe bijuuri a luat mult mai multe piese din argint platind mai putin de 50 eur).

La fel a fost cu satul Theologos. Din prima zi, cand am misunat pe munte cu Jimny se propusese sa mancam la Theologos. Atunci nu a fost sa fie. 

In a doua zi de plaje, dupa ce am ajuns la hotel, la o plictiseala micuta, sotia lu' Marius a adus vorba de masa de seara si uite asa a reaparut Theologos pe lista de interes. In mai putin de 5 minute eram imbracati, fercheziuti si suiti in Jimny cu motorul pornit pentru Theologos. O decizie de nici un clipit care a inceput cu “ce mancam” si s-a sfarsit cu “hai la Theologos ca au cel mai bun miel”. Si da... au un miel foarte bun la taverna Kleoniki Yatrou (https://www.facebook.com/taverniatrou/) vestita  pentru rotisoarele uriase de la intrare (acum erau goale fiindca noi si vreo doi ametiti eram turisti in zona) si pentru faptul ca e localizata in satul de munte cu stradute de 2 m latime si case din vreo cateva generatii. Theologos este fosta capitala a insulei, de aici a aparut primul presedinte al insulei (in perioada stapanirii egiptene, ca turcii au facut praf insula). Masa la taverna a fost bogata, s-au comandat preparate din miel care au avut preturi intre 8 si 12 euro, porc la 7 euro si souvlaki de pui la 7 euro. Painea se plateste separat, dar aici a meritat sa dam banii pe ea fiindca ne-au adus paine prajita unsa cu ulei de masline si praf de busuioc si usturoi. Am mancat-o goala pana sa vina restu’ preparatelor. Per total am lasat la taverna Yatrou 25 de euro de cuplu cu mancare si bauturi non-alcoolice plus bacsis. Am vrut sa comandam vin si fiindca nu ne-am putut decide ne-au adus din partea casei ambele tipuri de vin. Asta ne-a “costat“ introducerea in nota de plata a apei de masa care altfel ar fi fost din partea lor. Si noi... voiam si apa si vinul pe gratis! Cam multe dorinte!

Dupa masa, am dat o tura de sat, am admirat casutele delicate, inghesuite una in alta, unele vechi si darapanate, grele de povesti altele noi, tinere, inaltandu-se semet ca niste tineri razboinici. In Theologos am avut cea mai acuta senzatie a inutilitatii posesiunilor materiale. Casele acelea lasate in paragina, vechi mandrii ale familiilor ce le-au locuit alaturi de casele noi ce se ridicau mandre langa ele parca vrand sa arate potenta financiara a celor ce vor locui acolo. Casa tanara parca zicea ”Eu am, eu pot!” si de langa ea casa batrana suspina ”Si pentru ce? Cat o sa iti foloseasca semetia ta cand parasita tot ruina ajungi...” Un mesaj dureros al trecerii efemere, a putinului timp pe care il petrecem pe pamant, un mesaj static al celebrului dicton “ in mormant nu iei avutia”.

Theologos satul contrastelor, un alt hei-rup al excursiei, pe care ma bucur ca l-am facut. Mancarea, ca mancarea... dar amintirile si trairile au fost intense in Theologos.

Poate si faptul ca am fost doar 4 in aventura Thassos a fost un factor favorizant al dezinvolturii si legaturilor ce s-au format intre noi si ei. Am ajuns sa ne cunoastem, sa impartim experiente, ganduri, trairi... am ajuns sa empatizam...  Am promis ca Thassos intra pe lista mea de “hai sa o mai facem o data!”... si cred ca as face-o in aceeasi formula de prezenta.

Sfatul meu... sa nu va duceti in excursie cu Marius de la Off-road in Dobrogea decat daca sunteti dispusi sa imbratisati neprevazutul. Oamenii acestia nu-s pentru oricine... doar cei “chemati” pot rezona la ei.

Eu inca nu pot sa identific toate locurile prin care am trecut in Thassos. In mintea mea se amesteca emotii, imagini, iar pe masa din fata mea zace un morman de bonuri fiscale pe care nu reusesc sa identific de unde le am, in ciuda asocierii lor cu imagini de magazine sau taverne. 

De exemplu, in prima zi de cernut plaje, ne-am oprit intr-o localitate sa mancam un gyros si o prajitura... am imaginea clara a strazii pe care se afla taverna cu gyros (nu era o taverna turistica, era una locala, de aceea si gyros-ul a fost undeva la 4,5 euro) si la fel am in minte clar imaginea intersectiei unde am mancat prajiturile alea bune... dar nu fac legatura cu localitatea in care eram si nici nu identific ora la care se intampla acest lucru... bine macar ca sunt convinsa ca eram in Thassos. Iar pentru aceasta mahmureala informationala din mintea mea sunt vinovati numai cei doi “ghizi” si magia insulei.
Clar, Thassos necesita cel putin inca una sau doua vizite ca sa imi organizez amintirile si... sa retraiesc magia bucuriei blande a acestei insule suspendata undeva intre apa si cer, un purgatoriu al sufletului ce tanjeste pentru un vis.