Nu sunt o persoana sociabila... dar ma
bucur de oameni frumosi in jurul meu, prieteni adevarati, oameni care nu mi-au luat in serios niciodata mina ursuza... ce bine ca exista
prieteni, iar uneori, ce bine ca exista colegi uituci... mai ales cand pleci in deplasare in interes de servici...
Poiana Brasov pustie si neprietenoasa... in
aprilie... Hotel Alpin unde am fost cazati... vai de capul lui, incepand cu
domnisoara de la receptie care cred ca suferea cumplit de a putut fi atat de
uracioasa, continuand cu camerele ce dau impresia de renovat pe jumatate...
incheind cu ... nu mai stiu ce sa pun mai intai din tot ceea ce mi-a lasat
gustul amar... si in acest moment apare bucuria existentei prietenilor si
colegilor... cand am plecat in deplasarea la Poiana Brasov, colegii au uitat sa
ne dea ordine de deplasare, asa ca... am apelat la prietenii din Brasov pentru
a face rost de ele..... si asa a inceput povestea!
Intr-una din seri am plecat din Poiana
catre Brasov, sa ma vad cu prietenii brasoveni la o bere.
Berea s-a transformat intr-o seara lunga si
foarte placuta alaturi de oameni deosebiti. Dupa veselia si voia buna
determinate de masa copioasa cu cele mai bune (probabil) coaste preparate la
foc de lemne pe care le-am gustat vreodata (mancate la restaurant "Four Roses") si apoi de cateva “dusuri” de bere,
am plecat in toiul noptii sa vizitam un
pic din Brasov.
Desi am vizitat de cateva ori Brasovul, de
fiecare data imi scapa ceva... strada Sforii, vestita "Strada Sforii", cea mai
ingusta strada din Brasov, un fel de pasaj, legatura intre alte doua strazi. Atat
de ingusta incat cu greu se strecoara unul pe langa celalalt 2 oameni. Daca
vorbesti putin mai tare, geamurile cladirilor ce stajuie stada vibreaza. Daca
ma puneti sa va spun locatia... nu sunt in stare... stiu ca “intrarea” oficiala
se gaseste un pic mai jos de "Poarta Schei", pe partea dreapta cum cobori, sub o
arcada.... asa incepe... cu o insiruire de 3 arcade, apoi devine “strada”
ingusta si pietruita ce serpuieste
inghesuita intre peretii cladirilor.
"Poarta Schei", urmatoarea oprire nocturna
din Brasov as putea-o compara cu un arc de triumf (poate ca asa s-a si vrut a
fi) construit intre cladiri si nu in mijlocul unei piete. Nu are rolul de a
arata ceva, de a evidentia vre-un
eveniment, de-a comemora vre-o lupta, dar este impunatoare si eleganta. In
stanga ei, inainte sa o iei la vale, vezi itind "Poarta Ecaterinei", aceasta
fiind vechea poarta de acces in cetatea Brasovului. Delicatele ei turnuri, care
de mult au avut rol de aparare se inalta acum peste parcul ce o inconjoara.
Cam atat a insemnat Brasov by night pentru
noi... o intalnire cu prietenii, ordine de deplasare, o masa copioasa si
atingerea obiectivului “Strada Sforii”.
La incheierea sejurului in Poiana, in drum
spre casa am facut doua opriri scurte ... una la pesterea din apropierea
Rasnovului, de a carei existenta trebuie sa recunosc ca nu stiam, si cealalta
la cetatea Rasnov.
Pestera "Valea Cetarii", situata intre Poiana
Brasov si Rasnov, foarte aproape de "Cetatea Rasnov", este situata la aproape 20
de minute de mers pe jos de la soseaua principala, pe un traseu de urcare destul de greu... mai ales
pentru oraseni ne-antrenati. Intrarea in
pestera se face in grupuri organizate, la fiecare jumatate de ora, iar tariful
de acces este de 15 lei pentru adulti si nu exista taxa pentru fotografiere. Ca
si la "Pestera Muierii", casierul este si ghid, dar spre deosebire de "Pestera Muierii", domnisoara care ne-a fost ghid a fost draguta si a stat sa ne astepte
cand ramaneam in urma pentru a face fotografii. Chiar si felul in care ne-a
facut instructajul plin de “nu “ – uri de la intrare a fost parca mai prietenos
fiindca pentru fiecare “nu” a existat si o explicatie logica. Pestera e mica,
formata intai de o portiune de urcare lenta, apoi o panta abrupta, cu scari ce te
duc in sala mare a pesterii, careia ii dai ocol, pe traseul indicat si apoi o
iei la vale spre iesire pe aceleasi drum pe care ai venit. In afara de zona ce
se viziteaza in mod curent, pestera are si o portiune unde, contra unei taxe de
60 lei (de persoana) in care intra vizitarea cu ghid si echipamentul, te poti
juca de-a speologul, poti face fotografii cate vrei cu tot echipamentul pe care
il ai in dotare... cu conditia sa stii sa mergi pe genunchi. Sa revenim la
pestera vizitabila in mod curent... sala mare este singura zona in care
formatiunile carstice isi fac de cap, acolo, stalactite si stalacmite cu forme
ciudate se randuiesc privirii, picaturi de apa se preling din tavan, uneori le
simti pe nas... sau pe crestet... alteori le auzi cum creeaza din greu vre-o
formatiune carstica. Din pacate pestera este mult mai slab luminata ca altele,
asa ca ... daca nu ai trepied si mana sigura ... nu te astepta ca din aparatul
foto sa iasa opere de arta. Dar merita admirata, merita sa te opresti sa iti
pierzi gandurile in lacurile formate langa pereti, pe marginile sinuoase ale
stalacmitelor si stalactitelor, pe taisurile ce coboara pe alocuri din tavan.
Daca ai noroc, poti nimeri sa vizitezi pestera intr-una din zilele cand se
sustin concerte... sau poate iti alegi in mod special o astfel de zi!
Concertele sustinute in pestera sunt de instrumente muzicale suflatoare fiindca
din cauza umezelii cele cu corzi, nu rezista! Orice fel de concert e ar fi...
ideea mi se pare geniala! La gura pesterii... ca sa nu te plictisesti cat
astepti ... exista si o mica tiroliana peste valea pe care serpuieste drumul.
De la pestera, am plecat catre "Cetatea
Rasnov". Ne-a fost lene sa urcam aleea ce uneste drumul principal cu cetatea,
asa ca pentru suma de 4 lei dus-intors am beneficiat de transportul motorizat
(un tractor cu remorca acoperita). La cetate de asemenea nu se platea decat
taxa de vizitare, nu si de fotografiere. Am trecut prin prima poarta strajuita de un turn patrat,
si din curtea exterioara am admirat cetatea ce se inalata pe varful dealului.
Un drum de urcus si un turn rotund indica intrarea in zona de case a cetatii.
Trecand prin poarta fortificata apare unul din cele 4 turnuri patrate ale
cetatii. Recunosc ca la vizitarea "Cetatii Rasnov" ne-am cam grabit, asa ca am
impresia ca am ratat o parte din ea. In mod sigur nu am vazut decat 2 turnuri
patrate ... asta e... trebuia eu sa las ceva si pentru vizitele ulterioare...
motiv sa revin in cetate.
Cel mai bine conservate sunt zidurile de
imprejmuire ale cetatii, in interiorul ei zidurile ne mai fiind atat de bine
pastrate si nu foarte inalte si impresionante. Punctul de belvedere de pe
varful dealului face totusi ca cetatea sa fie deosebita... din locul respectiv,
unde cu mandrie flutura steagul romanesc, se vede toata valea... si muntii... e
frumos sa te opresti sa admiri "largimea" peisajului, feeria de
culori si texturi data de frunzisul arborilor din vale sau de taria stancii din
varf de munte. Din pacate cand am ajuns noi batea un vant ... neprietenos ...
asa ca am scurtat timpul de contemplare si am coborat in graba catre locul in
care parcasem.
Ultima oprire in drumul catre casa, dupa ce
am lasat in urma pe rand pestera si cetatea a fost in Sinaia, la cofetaria "Edelweiss"... nu se putea sa trecem prin Sinaia si sa nu ne oprim la cofetaria
cu cele mai bune prajituri cu sau fara fructe... arome intense de ciocolata
adevarata, sau de fructe de sezon, mousse fin ... ne-au mangaiat papilele
gustative si ne-au dat puterea visului... vis cu care am pornit catre casa.
3 zile interesante ... pline de stiinta dar
si de relaxare ... asta a fost "Brasov by
night, Rasnov by day".