Canaraua Fetii (Dobrogea) – Evadarea de o zi

"Canaraua Fetii", o vale seaca, undeva spre granita cu Bulgaria... o stiu de mult din poze, niciodata nu am ajuns acolo... pana acum.

De fiecare data cand am timp... mai fac o tura virtuala in "Canaraua Fetii" (pe net) ... un loc ce pare al povestilor ne-spuse... cu muntele dormind adanc culcusit sub plapuma de vegetatie... cu informatii amestecte despre localizarea exacta, cu fotografii parca facute pe alta planeta ...

Si intr-o zi... ma hotarasc... motorina in rezervor, sculele de foto-video in portbagaj, harta virtuala si sotul din dotare... plus un cutit la cingatoare (just in case) demaram pe la 14.00 pm catre presupusa localizare (identificata prin interpolarea informatiilor din multiple surse intre care net si prieteni) pentru a prinde apusul de soare in "Canaraua Fetii". In conditiile in care nu stiam pe ce parte apune soarele... surpriza, peretii de stanca sunt luminati la rasarit!

Drumul aluneca moale pe dealuri spre localitatea Baneasa de Dobrogea trecand pe langa monumentul si localitatea Adamclisi.

Sate uscate, cu atmosfera de apasare lenesa a aerului se oranduiesc pe marginea drumului. Daca te uiti pe harta sit-urilor arheologice, zona este plina, fiecare sat are o cetate darapanata pe undeva. In teren... nimic vizibil... fara indicatoare catre edificii, fara semne ale existentei vre-unui sit pe dealuri... nu exista sapaturi, nu exista urme.

Cum treci de drumul ce o ia la dreapta catre Adamclisi si "Tropheum Traiani", pe deal se vede zidul de aparare al cetatii vechi. Nu ne asteptam la o astfel de aparitie, asa aproape de sosea. Surprinsi de imagine franam brusc, ne uitam unul la altul... ne intoarcem? Nu, nu ne intoarcem, cautam un loc de parcare pe marginea soselei pentru a vizita cetatea macar virtual, de la inaltime, cu drona.  Lasam zidurile in spate, si, in ceea ce parea o zona buna de parcare se dovedeste ca incepe un drum, asfaltat, care pare sa se intoarca catre cetate. Il urmam, la un moment dat apare o bifurcatie si tinem dreapta din instinct. Drumul urca pe deal si se termina intr-un heliport improvizat in poarta cetatii Adamclisi. 

Uite asa, vizitam si ruinele cetatii. Intrarea oficiala este pe partea opusa, pe drumul ce se desprinde din DN cu mult inainte de cetate. Dar portile de la heliport sunt mai impunatoare fiind mai putin deteriorate.

Cetatea fierbinte se intinde pe varful dealului. Ziduri batrane, daramate de anotimpurile trecute, vestigii ale maretiei de alta data. Imaginatia personala poate reinvia atmosfera, poate identifica biserici, strazi pietruite, sisteme de canalizare, locuinte. Pe strazile pe care alta data paseau oameni preocupati de viata, acum mai paseste cate un turist ratacit care deranjeaza cativa harciogi ascunsi in iarba inalta. Vantul matura usor praful ridicand rotocoale de ceata aurie. 

Coloane decapitate strajuie marginea unui drum ce duce nicaieri. Cativa ciulini raspund vantului. In vale cativa caini tulbura linistea. Greieri si fluturi peste tot.

Declansatorul aparatului foto si bazaitul dronei trezesc atmosfera... dar nu pentru mult timp.

https://www.youtube.com/watch?v=YQMV-AUCzyk

Caldura ne doboara, soarele coboara peste deal, noi avem un apus de soare de prins la "Canaraua Fetii".

Continuam drumul, trecem de Baneasa si tulburam padurea catre Lipnita pe DN3. Un ochi de apa obliga drumul sa faca un ocol. In acea curba larga, cu apa in dreapta si padure in stanga apare un indicator catre "Schitul Sf. Gherman". Stiam de pe net ca din 2012 in zona canaralei se construise un schit. Prietenii ne spusesera ca in dreptul lacului trebuie sa o luam la stanga pe drum de piatra. Informatiile converg, noi o luam la stanga pe drumul de piatra catre "Schitul Sf. Gherman".

Drumul... nu foarte prietenos pentru masina, dar foarte frumos pentru privire. Padure, uneori luminisuri, la un moment dat o arcada de beton si niste ruine industriale anunta prezenta omului in acel peisaj feeric. Mai sus o cariera de piatra afiseaza un peisaj selenar. Dealul molcom, padurea... nimic nu sugereaza piatra ce doarme dedesubt. Cand te plictisesti de hartoape, padurea se deschide intr-un camp cultivat, strajuit de dealuri. Pe versantul stang al “galetii” se deseneaza in peretele dealului piatra dezvelita de intemperii. Vanturile si ploile au modelat calcarul formand arcade, grote, coloane. Prima imagine e cea de ansamblu, din camp. Liziera de padure acopera incet-incet peretele de piatra situat la inaltime. 

Se poate ajunge si sus pentru a vedea si simti piatra. Pentru asta trebuie sa traversezi zona de padurice de la baza dealului printr-un tunel abia vizibil intre copaci si liane. Aici a fost foarte util cutitul de la cingatoare. Odata iesit la lumina te vezi nevoit sa urci pieptis dealul pentru a ajunge la peretele de calcar. Mai pe branci, mai cu ajutorul ierburilor inalte am razbit pana sus. 

Grotele par sa fi fost locuite, peretii lor sunt innegriti, culoare ce urca pe peretele exterior dand impresia unor focuri ce au ars candva acolo. De fapt directia e invers. Nu sunt focuri ce au innegrit peretii inaltandu-se catre cer, ci sunt hidrocarburi ce s-au scurs, pe piatra catre grote, din inima muntelui. De sus valea se vede frumos. Soarele la apus lumineaza inca peretele opus pietrei dezgolite. Luna la rasarit se desprinde din albastru cerului.

Drona survoleaza peretii de piatra. Aparatul foto imortalizeaza un pic din minunea naturii.

Dar... doar atat sa fie? Asta e toata canaraua? E inca zi... hai sa mergem pana la schit ca nu se stie ce gasim pe acolo. Continuam drumul prin padure. Drumul coteste spre stanga si se destrama in campurile din vecinatatea manastirii catarate pe deal. Inainte de a ajunge la manastire, in gura padurii se desprinde un drumeag catre adancul padurii. Pe indicator scrie ”spre Pestera Sihastrilor”. Drumul spre pestera, desi initial are urme de roti, in scurt timp de transforma intr-o carare abia desenata printre arbusti, calcata foarte rar de om. Cararea urca uneori molcom, ascunsa complet sub ramurile grele de frunza, alteori pieptis printre copaci inalti si subtiri ca lumanarile schitului.

"Pestera Sihastrilor" este un culoar ce duce catre o grota dintr-un perete vertical. Perete vertical ce este componenta a canaralei. Din dealul opus schitului Sf. Gherman, se desprinde, spalat de ploi, peretele vertical de o lungime apreciabila, format parca din doua dale uriase suprapuse. La imbinarea celor doua straturi se formeaza grote. Grote in care se ajunge pe cararea catre pestera si apoi daca ai destul curaj si incostienta poti sa treci din una in alta pe muchia dalei inferioare ce formeaza o cararuie foarte ingusta ... cat sa pui o talpa. De la nivelul grotelor, de pe dalele de piatra, valea este superba, luminata de soarele ce se ascunde dupa deal in spatele peretelui.

In grote podeaua este acoperita de un praf fin rosiatic. Calugarii au amenajat in primele doua grote cate un loc de rugaciune unde pelerinii (putini la numar) au lasat dorinte. Cu multa insistenta si la fel de mult noroc, pe peretele exterior al grotei, acolo unde piatra devine singurul sprijin impotriva zborului, se gasesc mici fosile, cochilii de melci si scoici pastrate pentru eternitate in piatra, aduse la vedere de vant si ploaie.

Noaptea se lasa rapid atunci cand ai da orice pentru inca un cadru reusit. In crepuscul am coborat pe cararuia abia batuta. Noapte deja... plecam spre casa cu un usor gust amar ... parca nu am vazut tot. Chiar daca drumul se pierde in campul din fata schitului, dincolo de deal, parca drona a mai zarit ceva... pacat ca ziua e asa scurta.

La intoarcere am fotografiat si cariera de piatra... ca prea era frumoasa sub razele lunii si lacul ce deviaza soseaua obligand-o la unduiri molcome. 

Power of nature: https://www.youtube.com/watch?v=n97sf-limn8