Pomul laudat ... si sacul.
De cativa ani tot fac tumbe sa vizitez "Padurea de Piatra" din Bulgaria. Am tot gandit-o, am tot intors-o ... cum sa fac
sa conving consortul ca e musai sa vizitam un camp plin de pietre verticale
(mai mult sau mai putin falice).
Dupa ce am copt-o si am imbracat-o intr-o
frumoasa poveste despre noi doi si o excursie scurta, am prezentat ideea catre
cerberul concediilor. Am vorbit ca televizoru’ pret de cateva minute, apoi a
urmat o pauza lunga... mult prea lunga pentru inima mea, dupa care, cu
spranceana ridicata, sotul reactioneaza:
“- Doar noi doi?”. Aaaaa.... cum adica?! Pai asta era scopul...
sa fim ca porumbeii!
- Hai sa vorbim cu astia sa vedem cine mai
merge. (Astia fiind familia si gasca de prieteni).
Ne-am pus pe sunat, si in urma discutiilor
ne-am ales cu doi parteneri de drum. Adica doua partenere: mama mea si mama
lui.
S-a dus excursia noastra ca porumbeii. :-(
Asta e, ne descurcam cu ce avem! Fac
rezervare pe site (Booking.com) la cel mai apropiat hotel de zona "Padurii de Piatra", in satul Kipra, undeva la 15 km de grupul central al padurii,
cel mai vizitat si cunoscut grup.
Plecam pe seara, cu catel, cu purcel catre
Bulgaria, Kipra. Am ales sa iesim din tara prin vama Negru Voda fiindca
plecarea noastra se suprapunea cu plecarea catre Bulgaria a inca jumate din
Tara Romaneasca cu ocazia sarbatorilor de
Paste si 1 Mai. Si cum majoritatea romanilor folosesc vama de la Vama Veche
pentru a parasi tara, acest lucru determinand cozi interminabile si reactii
grobiene din partea turistilor, am decis sa alegem o ruta mai putin circulata
si automat mai libera. Am avut dreptate, in Vama Veche erau cozi de asteptare
pe cativa kilometri, in Negru Voda erau 3 masini ... si cinci caini vagabonzi
plus un vames. (am uitat de angajatii de la casa de schimb valutar si cel de la
ghiseul de achizitionat vignieta – care pentru o saptamana a fost aproximativ 15
leva)
Drumul pana in vama Negru Voda a fost cum a
fost, soseaua asfaltata, dar o data cu trecerea in Bulgaria... am schimbat
tara, am schimbat asfaltul... Strazile prost semnalizate, cu gropi la tot
pasul, iar daca nu sunt gropi, sunt petice... asa ca nici nu are importanta care
sunt limitele de viteza in acesta tara, oricum cu mai mult de 80 km la ora nu
se poate rula... asta daca nu vrei sa te intorci cu auto-stop-ul...
Dupa soselele cu limitare de viteza
“naturala”, am intrat pe autostrada catre Sofia (Varna-Sofia) care e un pic mai intreaga, dar de pe care
peticele nu lipsesc... rare... dar prezente. La un moment dat, una din iesirile de pe autostrada ne orienteaza
catre Suvorovo, bineinteles scris cu litere chirilice de nu intelegi nimic.
Noroc cu GPS-ul care stia drumul. Prima bifurcatie la dreapta pe drumul catre
Suvorovo este intrarea catre Kipra. Se traverseza o cale ferata (fara bariera
bineinteles) si, pe drumul demn de un sat uitat de lume din Romania, se
inainteaza catre Kipra. Localitate nu foarte mare, linistita, cu stradute in
panta ce se pierd in munte.
"Family Hotel Kipra"... singurul hotel din
localitate, chiar pe strada principala, imediat pe stanga la trecerea de
pietoni. Pe dreapta era o cladire oficiala, dar nu m-am straduit sa o
identific. In localitatea aia parasita, un hotel parasit... aproape... eram singurii oaspeti. Cred ca eram singurii straini pe o raza de
cateva zeci de kilometri!
In hotel, domnisoara de la asa zisa
receptie, nu rupea boaba de alta limba decat bulgara. Norocul nostru ca a fost
fata orientata si, stiind ca vin romani, a chemat o batrana din sat care mai stia
ceva romaneste. Dupa cum ne-a spus chiar batrana, mama ei era moldoveanca si
desi traise in Bulgaria, o obligase sa invete si romana. Asa ca mai in dialect,
mai in limbajul semnelor ne-am inteles.
Camera cu mic dejun inclus (cred ca ne-am
luat niste injuraturi sanatoase pentru faptul ca am rezervat camera cu mic
dejun) a fost 48 leva (112 lei) pe noapte pentru doua persoane. Hotelul dragut
organizat in interior, curat, cu camere frumos aranjate, finisaje de calitate,
temperatura comfortabila, balcon cu vedere ... in strada principala. Noroc ca
dincolo de strada, peste cateva casute incepea muntele. Wi-Fi cica era gratis
in tot hotelul, dar din pacate semnal de calitate avea doar jos, langa sala de
mese. Ceea ce m-a facut sa imi pun semne
de intrebare cand am ajuns acolo, a fost pozitionarea hotelului in incinta (pur
si simplu) unui service de ... automate de cafea (!!). Cand te uitai in jur nu
vedeai dect masini de cafea, cips-uri si alte automate cu fise, desfacute,
unele ruginite, depozitate in toata curtea interioara si pe langa peretii
hotelului. Dupa primul soc, m-am obisnuit... sub soarele de aprilie, erau chiar
interesante umbrele pe care le lasau.
Prima noapte a trecut prea repede,
dimineata a venit pe nesimtite. Azi e ziua de mers la "Padurea de Piatra".
Micul de jun la ora 8... Buuun, am pierdut
rasaritul la pietre, asa ca refacem programul ca sa ajungem la apus de
soare. Lenevim pana aproape de pranz,
admiram locuitorii ce agale se trezesc intr-o zi de sambata, costumele populare
colorate ale unui grup de artisti locali ce se pregateau de plecare catre un
festival de muzica si dans din regiune. Si uite asa se face dupa-amiaza.
Prea mult stat! Ne hotaram sa dam o fuga
pana in Varna, sa vizitam promenada, apoi sa ne intoarcem la "Padurea de Piatra".
E, ce inseamna 20 km dus-intors!
Zis si facut! Am pornit pe autostrada catre
Varna. In oras am oprit pe o straduta ingusa, cu sens unic, undeva pierduta
intr-un cartier cu case vechi, dar... la doi pasi de pietonala din Varna.
Strada pietonala se intinde din apropierea catedralei si pana la malul marii
trecand printr-un parc superb.
Nu am stat mult pe pietonala, am parcurs
cam intr-o ora drumul pana la mare, am vizionat faleza-santier (la 1 Mai
faleza era numai pamant si santuri, cabluri si conducte de-a valma), ne-am
zgait in cateva vitrine, am cumparat magneti si am facut cateva fotografii.
Din
pietonala se poate ajunge la obiectivele turistice din Varna. Exista niste
stalpi artistici pe care sunt amplasate indicatoare cu directiile in care se
afla obiectivele turistice, dar... nu am avut dorinta sa ne pierdem vremea
cautandu-le. Singurele la care am incercat sa ajung au fost "Termele romane", dar
... nu cred ca le-am identificat corespunzator... adica, chiar nu-mi vine sa
cred ca muzeul are in fata o terasa de restaurant!
Dupa plimbarea de pranz prin Varna ne-am
indreptat catre obiectivul de drept al vizitei, "Padurea de Piatra". De pe
autostrada Varna-Sofia, la un moment dat apare un indicator de iesire catre
“Pobiti Kamani”... mic si maroniu, numa bun de ratat (dar am gasit un site dedicat unde, daca folosesti traducerea google, capeti cam toate informatiile necesare : http://pobitikamani.eu). De la iesirea de pe autostrada se intra pe
drumul catre rezervatie, un drum cu doua benzi, usor gaurit... ca mai toate
drumurile din Bulgaria. Si cum mergi atent la gropi, deodata, pe partea
stanga a drumului apare poarta de intrare in rezervatie. O structura din lemn,
acoperita de pomisori si trandafiri salbatici incadreaza o scara de piatra ce
coboara cateva trepte. Daca ai viteza mare, uiti sa pui frana in dreptul
portii. Noroc cu masinile oprite in dreptul ei care in pustietatea drumului te anunta
ca “acolo se intampla ceva”.
Dupa ce parchezi, realizezi ca pietre nu
sunt doar pe stanga, acolo unde e "Padurea de Piatra" cunoscuta turistilor de pe
harti sau din ghiduri de calatorie, ci si pe partea dreapta a drumului, intr-o
vaioaga. De fapt toata zona de o parte si de alta a autostrazii pe cateva zeci
de km (cica vreo 18 dar eu cred ca sunt mai multi) e intesata de zone cu
formatiuni care mai de care mai deosebite, mai mari sau mai mici, mai
impunatoare sau mai dulci, purtand tot felul de povesti. Dar sa lasam celelalte
grupuri pentru vizite ulterioare sau
pentru aventurieri curajosi fiindca cele mai frumoase nu sunt accesibile cu
masina, ca sa ajungi la ele ai nevoie de bocanci, antrenament (sau cel putin un
aparat locomotor functional) si disponibilitatea mersului pe jos cu ruccsacul
in spate.
Sa revenim la zona turistica.
Parcare ... nu am gasit, am lasat masina pe
marginea drumului... cineva zicea intr-un alt blog ca ar fi undeva o parcare
pazita (!) si gratis... gratis, da, e... ca e pe marginea soselei... dar in
rest... nici nu se poate numi parcare locul in care am lasat masina... Probabil
nu am nimerit noi parcarea aia pazita si amenajata ... dar cel putin am vazut
ca au toaleta ecologica! Asa ca daca ati baut prea multe lichide pe drum iar
rinichii va functioneaza corect, stati fara griji, imediat in dreapta portii
exista o toaleta publica.
Dupa ce cobori scarile trecand prin poarta
“magica” pe dreapta se vede un fel de casa de bilete realizata in piatra. Casa
de bilete doar daca esti cu bun simt si vrei sa mai cumperi si magneti, nisip
la sticluta sau sa auzi legenda locului. Altfel, poti foarte usor sa treci mai
departe si sa bantui “dezlegat” si lipsit de obligatii prin rezervatie.
Biletul e 3 leva pentru adulti si 2 leva
pentru studenti (cu carnetul de student ca altfel nu se lasa induplecat domnul
de la magazin) si copii.
Cum romanii si bulgarii provin din aceeasi
mare familie tracica, si cum cele doua natii s-au transmutat de pe un mal pe
altul al Dunarii in mod constrant, nu se putea domnul de la casa de bilete sa
nu aiba ancestori romani. Daca mamaita din Kipra avea mama din Moldova, domnul
de la "Pobiti Kamani" avea tatal ... sau bunicul (am uitat care) din Tulcea, sat
Sarchioi. Sincer, fiind atat de aproape de zona mea de copilarie... am simtit o
emotie aparte... parca ne intelegeam mai bine la nivel energetic... si asta
fiindca la nivel de comunicare verbala
omul nostru nu stia decat cateva fraze in romana, iar prezentarea "Padurii de Piatra" a fost facuta in engleza... dar, la nivel energetic... eram
din acelasi loc.
Cu lectia predata, si anume identificarea
nominala a ceea ce avem sa gasim in rezervatie am pornit prin nisipul auriu-alb
ce imbraca rocile. Aproximativ 800 mp de soare si piatra.
Pe la 1800 si ceva, un grup de pietre a
atras atentia unui britanic care a tinut
mortis sa afle ce e cu ele. Dupa studii indelungate s-a concluzionat ca pietre
reprezinta straturi de calcar si cochilii de animale marine depuse una peste
alta si expuse la aer dupa retragerea marii pe fundul careia se aflau in
Cretacic. Vantul si ploaia a definitivat treaba determinand aparitia
formatiunilor cu aspecte ciudate, ca niste coloane interpretabile in functie de
imaginatie. Ce e interesant este ca aceste coloane sunt goale la interior...
lucru ce nu poate fi explicat prin actiunea eroziva a factorilor de mediu ...
si de aici incep legendele. Legende legate de Atlantida sau de haiduci ... Se
vorbeste si despre enerigia locului, enerigie pe care o simti mai intens daca
mergi in picioarele goale prin nisipul fierbinte.
De la intrarea in rezervatie imaginatia e
pusa la incercare...
"Cainele de paza" este prima coloana ce se
ridica semeata din nisip. Personal, nu am vazut asemanarea cu un caine... dar am
banuit ca apropierea de intrare si semetia coloanei au dat nastere acestei
denumiri. Urmatoarea intalnire este cu "Omul singuratic" ce parca te avertizeaza ca ... nu e singur pe acele dealuri.
Pe cararile formate de turisti printre
formatiunile calcare te incarci cu energia locului... calci in picioare istoria
pietrei, mangaiat de plantele ce cuceresc desertul pietrificat. Aerul e mai
greu parca, parca esti mai aproape de soare ... soare ce nu iarta si arde tot
ce intalneste in cale ... parca si norii ocolesc zona si prefera sa se agate de
varfurile arborilor dinprejur. Coloanele se inalta catre cerul de un albastru
mistuitor, calcarul alb parca straluceste ...
"Fortareata" se ridica din deal, sa nu indraznesti sa nu o iei in seama!
Peste drum de ea, "Tronul mic"... nu foarte imbietor la odihna.
"Ciuperca" se evidentiaza dintr-un grup de coloane rasfirate catre vale. Umbreste usor piatra cu palaria ei mica. "Fantana" ii urmeaza... nu mai are decat foarte putina apa in causul santului de piatra. Se sprijina pe deal obosita de pasarile ce se racoresc in ea.
Coloanele doborate parca se odihnesc
sprijinite pe unde au nimerit... ori o alta coloana, ori patul de roca peste
care s-a asternut nisipul.
"Soldatul" iti reaminteste ca esti intr-o zona a legendelor. Langa el, parca intr-o antiteza a semnificatiei se ridica maiestuoasa (prea maiestuoasa) "Piatra fertilitatii" ... aspect falic au cam toate coloanele, dar aceasta este sugestiva atat pe verticala cat si pe orizontala fiind un ansamblu de doua pietre unite printr-o mica arcada... mai mult o punte.
Uimit si parca putin stanjenit de imaginatia celor ce au botezat pietrele, intorci capul catre stanga... doua elemente fara conotatii te asteapta: "Tronul" si "Familia" (mama si tata imbratisati, langa ei copilul si in fata lui catelul).
In ceea ce priveste "Tronul", nu sunt sigura ca l-am identificat corespunzator... o ditamai sageata arata catre directia lui, dar mie nu mi-a sugerat un tron... mai ales cu acea deschidere in baza, doua coloane ce s-au unit formand o piramida ... pe un alt blog am gasit aceasta piatra sub denumirea de "Arcul norocului" ... dar in trecerea mea prin "Padurea de Piatra", alta formatiune, asemanatoare ca aspect "Tronului" (tot doua coloane indragostite pana la contopire ce formeaza la baza o fanta ingusta) mi-au parut a fi "Arcul norocului".
Cand simti ca soarele a extras toata
energia pe care o aveai, cand coloanele se mistuie in valea inverzita apare si
elementul cheie al "Padurii de Piatra"... Cercul magic, cercul energetic... sau
poate al dorintelor implinite daca e sa tinem cont de legende.
Un contur format din pietre de dimensiuni
mici (comparativ cu coloanele), in centrul lor avand doua coloane scurte.
Legenda spune ca asa au fost ele dintotdeauna acele pietre dispuse la distanta
egala de cele doua coloane centrale... sincer, structura pietrelor nu e
uniforma... unele par din calcar fiind spongioase, altele din roci ceva mai
dense ... parca nu-mi vine sa cred ca nu sunt asezate asa de mana omului.
Dar ... hai sa credem legenda ... acel loc
e centrul energetic al desertului pietrificat, locul unde daca iti oferi timpul
necesar meditatiei vei simti linistea universului, echilibrul planetar cum te
cuprinde.
Daca iti pui o dorinta cand esti relaxat si
stai in acel cerc magic, cica se indeplineste.
Am exersat imaginatia... si dupa aproape o
ora sau chiar doua de bantuit printre coloane, de admirat colilia crescuta la
limita rezervatiei, pe deal... dupa cateva zeci de fotografii ... soarele se
ascunde rapid dupa deal lasand umbrele lungi sa intepe orizontul.
Cu greu am identificat "Piatra dragostei divine"... am trecut de doua ori pe langa ea, si abia dupa indelungi si atente cautari, cand admiram peisajul din varful dealului, privirea a alunecat pe ea... iubirea divina.
Se pare ca este o piatra intens venerata, intr-o scobitura de pe una din cele doua fete ale petrei plate, cei ce au fost in cautarea iubirii au aruncat monede. Ca de altfel si in coloanele din "Cercul energetic" (Altar).
Iesim din rezervatie la ora 19 si ceva ...
ultimii turisti... in decursul orelor petrecute, grupuri de turisti au trecut
pe langa noi parca in fuga ... fiecare piatra are un pic din energia noastra
acum... Pana si domnul de la casa de bilete a plecat ... Poarta nu exista...
rezervatia e deschisa oricand ... As vrea sa vad un rasarit aici!
In masina ... si la hotel... incursiunea
noastra in "Pobiti Kamani" a luat sfarsit.
Dar... nu putem parasi Bulgaria fara o
ultima oprire...
Nu ai fost in Bulgaria daca nu ai vizitat "Gradinile Reginei Maria" din Balcic. Asa ca, ne-am oprit a doua zi, in drum spre
casa pentru o vizita in gradini... si bineinteles, si in castelul Reginei Maria
situat pe malul marii in aceeasi locatie cu gradinile.
Gradina si castelul au mai multe intrari
... una principala de pe soseaua ce traverseaza Balcic-ul si care este cea mai
cunoscuta si solicitata de turisti si alte doua intrari de pe malul marii, de
pe faleza. La intrarile de pe malul marii ajungi dupa ce parcurgi pe jos faleza.
Masina se lasa intr-o parcare prapadita de la baza dealului si apoi admirand
marea te poti indrepta catre intrare. Daca intri pe sus, platesti numai
vizitarea gradinilor. Daca vrei sa vizitezi castelul platesti la intrarea in
castel. Daca intri pe intrarea de pe malul marii platesti automat si castelul
si gradinile ... asa ca musai faci o vizita si micului castel alb ce
supervizeza marea de la jumatatea dealului.
Noi am intrat de pe faleza asa ca ... am
venit pentru gradini, am vizitat si castelul (16 leva de persoana pentru amandoua)... dar nu imi pare rau ca am
intrat in el... uitasem cum arata :-)
Cu memoria improspatata si cu ceva amintiri
in plus, dupa vizita gradinilor si castelului, cu doi magneti in plus la
colectie (intre 2 si 4 leva, in functie de complexitate, bucata)... plecam spre casa. Serpuim agale cu 80 km la ora (fiindca niciodata
in Bulgaria nu stii care e limita maxima de viteza) catre granita.
Intoarcerea in Romania prin Vama Veche...
coada de 5 masini si ... 4 vamesi ...
Home sweet home!