Tyulenovo – pitstop pentru 3 zile in Bulgaria

Localitatea Tyulenovo, in sine, inseamna cateva strazi gaurite, cateva case, doua-trei hoteluri/ case de vacanta si o faleza impresionanta. Toate acestea situate la cativa kilometri de Shabla… daca nimeresti drumul catre Tyulenovo prin Sabla… ca noua nu ne-a suras nici norocul si nici gps-ul asa ca ne-am ratacit cu talent. Din cele cateva case si hoteluri din Tyulenovo, unul singur are si un fel de alimentara-magazin universal de unde poti cumpara o apa sau o bere si e situat la intrarea in Tyulenovo dinspre Shabla. De aici, in afara de apa imbuteliata ne-am luat si o bere, prezentata de catre vanzatoare ca fiind originala “made in Bulgaria” dupa reteta de Bulgaria. La gust ceva mai dulce decat berea obisnuita. In rest, o doamna vinde niste fructe extraordinare in poarta locuintei pe drumul de iesire din Tyulenovo catre Kamen Bryag si singurul loc unde poti manca e restaurantul hotelului Tyulenovo... bine... ar mai fi si hanul de la intrarea in localitate, acolo unde e magazinasul... dar in septembrie era inchis.

Hotel Tyulenovo, e cel mai mare hotel din localitate, singurul ce se ridica din peretele falezei. Daca nu ar fi terasa restaurantului, ai sari la propriu din balconul camerei direct in apa… asa te incurca putin acoperisul terasei. Hotelul este unul de vara, la interior nu gasesti decat marmura, gresie si ciment. Mobilierul simplu dar cu bun gust, minimalist si tehnic. Pana si baia e minimalista, cada de dus fiind inexistenta. In ciuda acestui fapt, nu pare rece… lasa impresia de curat si matematic, dar nu rece. Culorile hotelului sunt deschise, de vara, alb, gri, bej. Balconul are parapet din sticla iar privelistea asupra micului golf Tyulenovo este superba. 

In toate cele 4 nopti petrecute in hotel am adormit pe balcon uitandu-ma la mare si stele… chiar si in noaptea in care a plouat… M-am facut covrig pe scaunul de plastic din balcon, mi-am sprijinit capul pe marginea balconului si am tras in piept ploaia pana am adormit… si bineinteles ca mi-au curs mucii o zi intreaga dupa… dar nu a avut importanta!

Tyulenovo nu e o statiune pentru pretentiosi si scartari. Nici hotelul nu este…  Cand ma refer la pretentiosi, ma gandesc la carcotasii care au impresia ca acolo se vine pentru plaja… nuuuu, plaja e o limba de nisip, amenajata de hotelul Tyulenovo, pe care se gasesc 3 sezlonguri iar ca sa ajungi la apa topai din piatra in piatra… nu e ca la Nisipurile de Aur (Златни пясъци adica Golden Sands fiindca asa cum am mai zis: in engleza orice suna mai bine) sau la Mamaia unde ai fundu’ marii din nisip… Aici nisipul e marfa rara. Cand ma refer la pretentiosi, de asemenea ma refer la cei dornici de distractii in cluburi si baut pana dimineata… Nuuu… Tyulenovo e un loc de liniste, de regasire… Un loc care pastreaza si conserva simplitatea vietii, puritatea relatiilor linistite, normalitatea actiunilor zilnice… E un loc in care sa vii ca sa poti sa taci…

Jur, asa am gasit pietrele! Dovada ca Tyulenovo e un loc al calmului... nu sunt singura care a simtit asta.

Chiar si cu un bebe mic de cateva luni poti veni la Tyulenovo, sa mananci o scoica si sa zambesti condescendent cand kid-ul din dotare urla fara motiv… Sa urle… Nu-i problema… Suntem zen! Energia locului e de asemenea natura... nu poti sa te superi pe normalitatea unui lucru.

Tyulenovo este locul in care am vazut la 7 dimineata bucatarul restaurantului cumparand peste si scoici de la pescarii proaspat intorsi de la pescuit. Si nimeni nu face scandal ca nu are certificat de calitate... E natural, direct din mare, e proaspat... mai proaspat de atat nu se poate!

In Tyulenovo se vine pentru comuniunea cu natura... in toate formele ei, atat contemplativa pentru spiritele mai poetice cat si activa pentru cei dornici de sarituri si scufundari. Hotel Tyulenovo, desi sta cu picioarele in apa, nu are facilitati pentru activitati acvatice, in schimb pe dealul din fata la Vila Poseidon cica ar fi un centru de scufundari... bineinteles inchis in septembrie. In schimb, Hotel Tyulenovo are altceva... are biciclete de inchiriat. Un fel de mtb-uri destul de reusite.

Iar cand ma refer la scartari, ma refer la cei care pleaca in excursii cu ariciu’ in buzunar. Hotel Tyulenovo, si bineinteles restaurantul, nu este unul ieftin. Camera de hotel e cam 200-300 lei pe noapte (la inceput de septembrie cand e inca sezon)… iar o masa de doua persoane la restaurant te poate lasa si fara 80 leva daca nu esti atent! O medie de bun simt reprezinta cam 40 leva masa de pranz/seara si 20 leva aia de dimineata. Asta daca nu ai luat pachetul cu mic dejun inclus, care vine ceva mai ieftin… dar cei de la receptia hotelului si chiar si ospatarul nu ni l-au recomandat.

In concluzie... Tyulenovo nu e pentru melteni. Nu poti fi prost crescut in Tyulenovo. Te va pedepsi atmosfera daca incerci sa fii asa... Ce e drept mai scapa cate unu’, nimerit pe acele plaiuri mitice din greseala... dar se auto-expulzeaza singur cu o viteza extraordinara. Nu are sanse sa supravietuiasca in acea bula de echilibru... Singura sansa a melteanului este de convertire la echilibru... sau de disparitie. Din pacate, pana la disparitie risca sa induca niste unde ce tulbura naturalul locului.

Dar sa trecem peste hotelul minimalist cu difuzor si muzica in baie si cu terasa lui in apa marii… hotel in care nu am gasit camera disponibila decat in septembrie (cautarea pe booking.com am inceput-o in februarie-martie) si doar in timpul saptamanii.

Tyulenovo pentru mine… a insemnat muuulte apusuri si rasarituri a caror frumusete am incercat sa o prind in imagini chinuite la 6 dimineata prin golf sau la 9 seara pe faleza, a insemnat excursii cu bicla pana la Yailata si Cap Kaliakra sau cu masina pana la Aladzha, si a mai insemnat o liniste profunda pe care mi-a oferit-o marea… pacea echilibrului dintre uscat si apa, cer si adancuri.

La hotel am ajuns in jurul pranzului, ne-am parcat masina cu strangere de inima in parcarea hotelului – fiindca stiam povestile despre disparitiile “misterioase” a masinilor in Bulgaria, si ne-am cazat. La receptie era o doamna cu care am reusit sa ne intelegem destul de bine in engleza. De la ea am primit sfaturile privind micul dejun si tot cu ea am incercat sa lamuresc traseul pana in Rezervatia Yailata. Nu stia nici doamna prea multe, dar macar mi-a dat o harta (5 leva !!!) de unde m-am orientat cat de cat cam pe unde e rezervatia… adica am reusit sa ne dam seama ca din hotel o luam spre Sud. Traiasca Google Maps si wi-fi-ul din hotel ca am vizualizat traseul. Pe harta digitala pe langa soseaua asfaltata, multime de carari se impleteau mergand paralel cu faleza. Am zis ca incercam sa mergem pe ele. Mie personal imi e frica de sosea cand sunt cu bicicleta… de fapt imi e frica de soferi… in Romania nu cred ca am gasit unu sau doi soferi care sa respecte biciclistul si sa il depaseasca regulamentar, lasand macar juma’ de metru intre masina si ghidonul biclei… in Romania e “scapa cine poate” iar soferii au un fel de ura pe care si-o manifesta depasind la poate 10 cm distanta… fara sa-si dea seama, orbiti probabil de mandrie prosteasca, ca la asemenea distanta mica, orice curent de aer, orice pietricica sau denivelare poate arunca biciclistul sub rotile masinii… iar dupa ce nenorocirea s-a produs… cine va trai cu regretele? Nu biciclistul… fiindca ala in mod sigur nu va mai fi capabil decat sa te bantuie dupa ce l-ai intins pe asfalt in asemenea hal incat nici pentru donat de organe nu mai e bun.

Buun, sa revenim la lucruri mai placute daca tot am apucat si mi-am expus motivele pentru care nu imi place sa biciclesc pe sosele, motive pentru care si in Bulgaria am cautat un traseu cat mai departe de asfalt.

Dupa prima incercare, am renuntat la ideea off-road-ului si am intrat cu strangere de inima pe asfalt. Si am avut surpriza placuta sa fim respectati in trafic. In cele doua zile de plimbari pe bicicleta ce au urmat, un singur sofer ne-a depasit neregulamentar. Ceilalti, cu naturaletea unei actiuni firesti, semnalizau, depaseau trecand pe banda cealata si lasand astfel acel metru si jumatate intre noi si ei, apoi semnalizau si treceau regulamentar inapoi pe banda lor. Am capatat curaj si am zis ca o sa mai vin in Bulgaria pentru ture de bicicleta. Cu minima experienta capatata pe soselele bulgaresti consider Bulgaria, cel putin zona de est unde am fost, o tara biciclist-friendly... cel putin din punct de vedere al traficului ... fiindca soselele lor sunt rupte si merg pentru mtb mai degraba decat cursiera.

Pana la a ajunge insa sa ma sui pe bicicleta, am identificat o problema! Ok, bicicleta am, vointa am, traseu am gasit dar... casca?! Nu am casca! Am uitat-o acasa! Mmmm... o problemuta care ar trebui rezolvata cat mai curand! Acest mic amanunt a introdus in programul primei dupa-amieze petrecute in Tyulenovo un drum in Varna pentru a achizitiona casca pentru bicicleta. Tot cu ajutorul Google maps am gasit si un magazin in Varna (Bul. "Bratja Bakston" 1, 9000 Varna Center, Varna, Bulgaria), cu review-uri foarte bune. Fixat gps, gasit magazin (“Веломагазин Нико” ... in traducere libera: “magazinu’ de biciclete a lu’ Nicu” care are si site omonim www.niko-bikes.com )... aaa.... nu se vorbeste alta limba decat bulgara! Semne, cuvinte simple, exemplificari... pana la urma ne-am inteles. De fericire ne-am luat casca, manusi si ochelari! Iar bonus, fiindca probabil i-am parut tare pierduri baiatului de la vanzari, ne-a dat si niste carpe pentru sters bicicleta (bumbac 100%, din tricourile vechi cum se poarta! – cele mai bune, scoase din spate de la tehnic!)... tre’ sa recunosc ca ne-am chinuit sa il facem sa inteleaga ca vrem si lavete, carpe sau orice se poate folosi... mai putin hartie.

Fericiti, cu noile achizitii pe bancheta masinii, ne-am intors la hotel pe o noapte cu luna aproape plina, mare cat o farfurie ce se ridica incet de pe mare. Pana sa ajung eu in posesia aparatului foto din camera de hotel luma era deasupra capetelor noastre. Dar nu-i nimic... am pandit-o in serile urmatoare.

In zilele urmatoare, nu numai luna am pandit-o ci si soarele. In Tyulenovo atat soarele cat si luna rasar din apa micului golf. Daca ai rabdare si prinzi o vreme buna, cu un cer usor brazdat de nori mici si pufosi, lumina proaspata a soarelui si chiar si cea a lunii dezvaluie unghiuri la care nu te-ai astepta.

Mai mult decat sa fotografiez rasaritul celor doua astre, mi-a placut sa ma pierd in contemplare stand pe pietrele din golf ori pe bancuta de pe faleza superioara sau de pe bucata de ciment ce defineste un punct de belvedere deasupra golfului pescaresc.

De jos de pe pietrele golfului este cel mai frumos. Acolo, o data cu ridicarea soarelul simti si viata. Inainte ca lumina soarelui sa devina clara si discul sau auriu sa incalzeasca atmosfera, atunci cand apa ia foc, pescarii isi dau binete si imping barcile spre apa intr-un ritual al plecarii. Vorbele lor sunt baritonale, apasate, de intensitate scazuta... uneori par soptite... pescarii vorbesc intre ei, isi dau indicatii ca si cum ar vrea sa nu trezeasca inca aerul. Trec prin golf parca abia atingand pamantul desi cand te uiti la ei sunt niste oameni robusti, formati de vanturile marii, de vaslele puternice si de plasele grele.

Cand lumina devine alba ei se intorc de la pescuit. Multumiti sau dezamagiti, vocile lor sunt acum mai puternice, se rade, se spun povesti, se vinde peste.

Turisti dornici de aventura se scufunda in golf pregatiti temeinic cu costume de neopren si masti.

Unu-doi turisti mai lenesi regreta absenta plajelor stand la soare pe cele cateva sezlonguri ale hotelului. Dar asta e frumusetea locului... salbaticia pietrei, limitarea comfortului dat de nisip.

Cei care inteleg ca Tyulenovo inseamna piatra si apa, dar nu indraznesc sa cunoasca apa in adancurile ei, se plimba pe faleza, admira formele de relief sculptate de mare cu rabdare in peretele de calcar vertical. Si au ce admira. Faleza incepe din fata hotelului Tyulenovo si continua... cat vezi cu ochii. Poti merge asa pe marginea ei pana te pierzi in zare. Daca nu esti atent ajungi pe jos la Kamen Bryag si Yailata. Faleza se continua si mai incolo... pana la Cap Kaliacra. Si dupa Kaliacra... se tot continua cu sculptura ei, dantela de piatra si scoici modelata continuu de mare si vant.

Nu am apucat sa vedem toata faleza. Am ciupit un pic imaginea ei la Yailata si Cap Caliacra. Nu stiu daca mai sunt si alte puncte unde apa si pamantul sa se fi imbratisat si modelat asa cum s-a intamplat la Tyulenovo. Daca in Yailata gasesti pesteri agatate de versant deasupra marii, la Cap Kaliacra gasesti muscatura sangeroasa a marii din faleza, la Tyulenovo gasesti arcul peste mare. Faleza din Tyulenovo are pesteri, are daramaturi dar are si arcul din Tyulenovo. De pe carare nu iti dai seama de frumusetea arcului. De fragilitatea lui pe de alta parte. Cand calci pe el, traversandu-l catre mare nu realizezi ca pietrele abia se mai sprijina una pe cealata ca intr-un puzzle tridimensional in care orice adiere poate strica echilibrul si schimba punctul de sprijin. De deasupra, pare stabil. Dar cand te uiti din laterala nu mai e asa. Se vede ca arcul provine din prabusirea unei pesteri... si continua sa piarda cate o bucata din el... incet dar sigur.

In noptile in care am pazit luna am observat lumina sub arcada, ca si cum cineva ar fi facut focul acolo. Nu stiu cum se ajunge sub arcada fiindca mi-ar fi placut foarte mult sa vad si acea parte. Bine... am vazut oameni pescuind de pe partea dinspre mare a arcadei... nici respectivii nu stiu cum au ajuns acolo si cu scaunel si cu galeata... cand mie numai mersul pe arcada mi s-a parut periculos, iar marginile pietrelor foarte abrupte. 

Tot pe faleza se mai poate admira si monolitul, coloana, ce iese din mare. Probabil a fost se ea candva piciorul unei arcade.

Pe arcada si pe monolit... si cred ca mai sunt si alte locuri pe care nu le-am descoperit eu se afla placi cu diverse inscrieri in bulgara. Care e originea lor... habar nu am... si, in afara de faptul ca m-am mirat ca cineva a vrut da demonstreze ca se poate fixand acele placi pe piatra istorica, nu m-a interesat motivul pentru care au fost puse acolo sau ce scrie pe ele.

Si mai e o zona, parca e un fund de mare... o depresiune in platoul falezei, cu fund pietros, cu multe scoici prinse in roca, martori ai formarii zonei.

Multe alte locuri pot fi transformate in puncte de belvedere. Tot felul de cararui printre pietrele falezei duc foarte aproape de tot felul de scobituri ale peretelui vertical. O increngatura de intamplari ale naturii ce te fac sa privesti fiecare piatra in cautarea povestilor.

Si uite asa mergi in nestire pe faleza, cu privirea alergand dintr-o parte in alta, admirand si visand. Ajungi sa parcurgi kilometri intregi cautand comori si realizezi ca te-ai departat mult de statiune si hotel.

Apoi trece ziua, se lasa seara si luna impune linistea. Alba si rece, luna impune respect. Nimeni nu mai viziteaza golful. Poate doar vre-un turist obsedat de mare si luna. Orice pas pe nisipul de deasupra golfului rasuna ca o intrega armata. Valurile mici ale marii ce se pregateste si ea de somn, sunt singurele ce spun noapte buna pietrelor si barcilor din golf.

Asa trec apusurile si rasariturile in Tyulenovo.

Asa trece ziua, luna, anul in Tyulenovo.