Gura Portitei, Jurilovca, Romania

Gura Portitei sau cum sa nu crezi in vise...

Toata lumea vorbeste de Gura Portitei... o oaza de  frumusete intr-o rezervatie... ce poate fi mai apetisant de atat?! Ei bine, cand ai asteptari prea mari te desumfli repede...

La Gura Portitei ar fi trebuit sa ajungem pe drumul de la Vadu cu bicicletele. Acolo mi-am rupt sufletu’ si nu am ajuns decat la jumatate (chestie pentru care inca mai primesc felicitari ... de la unii care au terminat drumul... ceea ce e grav!)

Am ramas cu un gust amar stiind ca e situata in mijlocul rezervatiei... adica ar fi trebuit sa fie o feerie de peisaj salbatic cu amprenta puternica a coastei Marii Negre impletita profund cu Delta Dunarii.

Si uite ca uneori... ai grija ce-ti doresti fiindca o sa se intample!

Am ajuns la Gura Portitei. De data asta elegant, cu masina, pe asfalt... cu aer conditionat, prieteni si copil, dupa noi :-)

Din portul turistic Jurilovca (am stat pe scaunul din spate al masinii asa ca nu pot spune sigur cum se ajunge in port, stiu doar ca am ocolit gardul bisericii)  am luat salupa la prima cursa (ora 9.00 dimineata) si ne-am indreptat cu mare emotie catre Gura Portitei.  In vre-o 15 minute de vant in fata si stropi de apa in ceafa (am stat pe locurile din spate exact langa motoare) am ajuns la debarcaderul Gura Portitei.

Prima impresie... antropic... case, beton, podet, lemn prelucrat... gazon...

Ok, coboram din salupa si incepem explorarea. Bilet pentru transport ne-am luat dus-intors (60 lei de persoana dus-intors, iar copilu' nu a platit ca avea sub 7 ani)  asa ca, inainte de a ne imprastia in explorare,  am trecut pe la casa de bilete de la Gura Portitei si am specificat ora la care doream sa plecam inapoi. Vaporase inapoi catre Jurilovca plecau la 12.00 si la 16.00... inca sperand ca o sa gasim salbaticul peisaj  dincolo de randul de case, ne facem rezervare pentru ora 16.00... sa avem timp de extras energia rezervatiei :-)

Si pornim... si ne oprim... repede... in restaurantul din stanga debarcaderului... la terasa. Unora le era foame... Plecati de la 7.00 dimineata nu apucasem nici sa ne spalam bine pe ochi!

La ora 9.00 dimineata nu se servea decat micul dejun asa ca in ciuda viselor unora de a manca pizza ne vedem nevoiti sa ne multumim cu cafea, paine prajita, gem, cascaval si salam.. plus limonada (cu proteine zburatoare  reprezentate de cateva insecte ce-si gasisera sfarsitul in pahare).

Dupa micul dejun... mai scump decat face... 100 de lei pe 4 limonade (12 lei simple, 13 lei dc au culoare verde toxic ... in meniu scrie ca 12 lei e limonada si 13 lei limonada cu miere... o exista miere verde!), ceva salam de vara uscat, cascaval, gem la cutiuta (3 cutiute) si unt, plus paine , ne punem in miscare catre mare.

Trecem de primul rand de casute, si... tot casute... si ne uitam in dreapta... casute, si ne uitam in stanga... casute! Aaaa.... si in fata casutelor o piscina, si in fata piscinei multe sezlonguri cu umbrelute...

Buuun....daca tot avem atatea casute... albe si acoperite cu stuf ... in spirit dobrogean... hai sa vedem pana unde tin casutele. Si mergem in dreapta, pe plaja fierbinte, pana la un mal de mare pietros, destul de inalt si continuat cu un gard de sarma. Aceea e limita proprietatii si a ceea ce inseamna complexul Gura Portitei. Dincolo de gard si malul stancos... plaja de scoici albe... liniste si pescarusi. Acolo incepe salbaticia ... pe o limba de pamant intre mare si un canal acoperit de stuf. Apa, scoici, pamant, balta cu namol negru si iar apa...

In stanga, poveste asemanatoare... casute si plaja pana la limita proprietatii definite printr-un gard de sarma... gard mai distrus ca cel din dreapta, rupt pe unde ar fi trebuit sa fie probabil o poarta catre salbaticie. De data aceasta salbaticia e inlocuita de corturi ... nu am mai continuat drumul. 

E clar ... Gura Portitei in momentul de fata inseamna un complex de cazari la casute sau vile, restaurante si o calatorie cu barca. (http://guraportitei.ro/)

E frumos sa stai acolo sa te prajesti cateva zile in soarele Dobrogei, acolo unde marea si delta se imbratiseaza. Prea multi turisti strica atmosfera, dar na... pana la urma e un complex turistic!

Dupa ce am dat ocol casutelor si ne-am racorit un pic in marea deja rece la inceput de toamna, intrucat mai aveam ceva de stat pana la drumul de intoarcere, am poposit... din nou... la terasa restaurantului de la Gura Portitei. Pentru  doua borsuri lipovenesti de peste, o ciorba de burta si doua de vacuta, plus doua portii de papanasi si eternele limonade verzi(!!!) – marca localului – am dat aproximativ 160 lei. Daca mai am ocazia sa mananc aici, tot bors lipovenesc as lua: e o ditamai portia, dubla fata de restul ciorbelor, cu doua bucati de peste tronand in centru. Si e gustos, gustos... dar cam plin de oase... asa ca nu e recomandat copiilor sub 12 ani, fara acordul parintilor.

Intoarcerea am facut-o... cu noroc sau cu ghinion, depinde cum privesti.... cu vaporasul. Drumul s-a desfasurat  foarte lent, pe parcursul a aproape 3 sferturi de ora. Soarele la apus arde puternic din partea stanga si cu greu rezisti atacului razelor piezise. Peisajul  monoton al apei ce intalneste orizontul... albastru sus, albastru jos... e frant uneori de zone verzi si de pasari ce strabat atmosfera.  Gura Portitei ramane in spate, linistita ca un concediu, in fata se apropie Jurilovca, promisiunea reintoarcerii in tumultul cotidian. Eoliene in stanga, Capul Dolojman in dreapta... la mijloc biserica din Jurilovca.

Gura Portitei... promisiunea salbaticiei concretizata ca o destinatie de vacanta.