Venetia… cetatea plutitoare, construita de negutatori abili.
Nici nu ma gandeam vreodata ca am sa ajung acolo… Ghinionul meu ca sunt “pofticioasa” si internauta… In plimbarile mele pe net am gasit un cuplu (de fapt mai multe) care isi facusera fotografiile de nunta in Venetia. Am inceput sa sa-mi doresc si eu asa ceva… Au fost de ajuns 24 de ore ca sa ma decid iremediabil: mergem la Venetia! Cand: in 2 sapatamani! Cum: cu masina personala! Care mergem: Noi 2 si inca 2 prieteni fotografi (al caror entuziasm mi-a dat imboldul necesar deciziei de a merge la Venetia). Unde ne cazam: intr-un apartament privat situat la 3 minute de mers pe jos (nu ca ai putea merge altfel prin Venetia – daca nu mergi pe canale) de piata San Marco.
Toate amanuntele fiind stabilite am purces la indeplinirea planului. Romania… drumuri proaste, Ungaria … autostrazi cu 2 benzi dar degeaba, Austria … waw!! autostrazi super, marcaje super, Italia… in continuare drumuri super, pacat ca sunt circulate de italieni … Alpii de toamna tarzie nu se dezmint: zapada cat cuprinde, sosele inghetate si italieni in santuri cu masinile lor mici si joase ca niste jucarii!
Am ajuns la Venetia dupa mai mult de 30 de ore de condus, rupti de somn, pe o ploaie torentiala. In fata parcarii din piata Roma ("Piazzale Roma") trona un display electronic pe care se afisau cantitatea de precipitatii si nivelul apei in Venetia. Oamenii se pregateau de “alta aqua” perioada de inundatie a Venetiei… lucru de altfel normal pentru sfarsitul lui octombrie. Cizmele de cauciuc erau la vanzare in toate magazinele si la purtare in picioarele tuturor venetienilor. Numa’ noi ca turistii aiuriti misunam la 12 noaptea cautand parcare. Am parcat masina (intr-una din cele 3 parcari supraetajate disponibile, singurele locuri in care ai voie sa lasi masina in Venetia insulara, dupa cum am aflat in urmatoarele zile) si am luat-o pe jos spre apartament. Ploaie torentiala si bagaje! Intai ne-am orientat rapid spre vaporas fiindca era imposibil sa o luam la pas pe asemenea vreme! Dupa ce am inghetat vreo 6 statii de vaporas am ajuns in piata San Marco si apoi in apartament. Stradute inguste, usi masive de lemn sau metal, scari scartaitoare … si ploaia torentiala… Apartamentul era mic, mic… cu camere scunde si geamuri cu obloane groase. Dupa cum arata precis fusese construit pe vremea primilor negustori stabiliti in Venetia. Daca calcai mai apasat podeaua se misca, peretii trozneau incet. De pe geamul toaletei iti salutai vecinul de peste drum… la fel se intampla si de la celelalte geamuri… holul avea latimea unui om pirpiriu, in bucatarie nu aveau loc doua persoane decat daca se coordonau perfect in miscari iar usa de la intrare arata ca o usa de sifonier… Dar era bine… Ne-am instalat rapid si am dormit pana a doua zi la pranz.
Prima zi in Venetia! Afara a stat ploaia si e un soare orbitor! Cu toate astea termometrul arata 12 grade… De la etajul 2 (din 3) unde se afla apartamentul se vede straduta pe care bantuisem noaptea trecuta in cautarea intrarii in imobil … ingusta, atat de ingusta incat abia aveau loc doi oameni umar la umar sa treaca, pavata cu dale, lunga de abia ii vedeai capatul, stajuita pe ambele parti de pereti inalti cu porti masive prin care aveai acces in cladiri tipice cu 3 sau 4 etaje, scorojite de vant si ploaie … atatea povesti …Ne-am echipat si am plecat sa facem primele descoperiri… si sa confirmam agentiei de unde inchiriasem apartamentul ca am ajuns cu bine… dar sa si platim diferenta de bani pentru inchiriere. Pe oriunde mergeai stradutele erau la fel de inguste, la fel de pietruite, la fel de strajuite de peretii inalti, drepti ai cladirilor martore ale istoriei. Aproape la fiecare pas se arcuia un pod peste vre-un canal cu nume muzical. Din loc in loc stradutele inguste se deschid in mici piatete tivite pe margini cu restaurante cochete, magazine si cate o biserica impunatoare. Uneori rasare cate o fantana arteziana in mijlocul piatetei ( la ce le-o trebui fantana cand ei traiesc in apa aproape?) Acolo unde nu e pavaj sau apa, rasar plante… copaci pe stradute, flori la ferestre, iedera agatata de zabrelele geamurilor si de peretii caselor. O calatorie in timp…
Ziua doi in Venetia: vizitam piata San Marco, fotografiem turnul, palatul Dogilor… ascultam orologiul ce bate ora fixa si apoi ne avantam in alt cartier venetian catre piata de alimente. De data aceasta stradutele sunt marginite de magazine cu specific: sticla de Murano, masti venetiene, lichior sau cafea italiana… vitrine vesele ce sprijina peretii cladirilor antice. Oamenii sunt veseli, limbajul international al semnelor se aplica perfect… Deodata:- “Buna ziua!” Aoleu… Sa ne stea inima! _ “Buna… ziua”… Nu foarte convisi ca stim ce va urma. “Vai de cand nu am mai vorbit romana… Imi era dor… De unde sunteti?” “ Pai din Romania… Constanta…” “Sunteti de-ai mei! Si eu sunt din Constanta… Am fost marinar… Acum , dupa cum se vede… dar e bine… mai bine decat acasa… chiar daca imi este foarte dor de cei dragi…” Si continua… Se pare ca intalnisem un roman care plecat din tara se stabilise in Venetia, lasase totul si o luase de la zero. Chiar era incantat sa mai gaseasca pe cineva sa-i dea vesti de acasa… inca ii mai zicea asa, chiar daca trecusera douazeci de ani de cand plecase. Ne-am intins la vorba. Ne-a spus ce si cum sa vizitam, din ce zone sa cumparam, ne-a povestit de ce e grea viata in Venetia dar de ce e si frumoasa… Istoria inalta dar si apasa pe umerii celui ce o traieste… Ne-am despartit cu greu si am contiunat expeditia nostra venetiana.
Ultima zi in Venetia: Gondole… peste tot gondole… elegante plutesc pe canale sau se odihnesc in port… gondolieri mai mici, mai mari… mai tineri sau mai batrani … te invita insistent la o plimbare … ultima oferta: 40 euro! (ieftin rau fata de 100 cat auzisem noi ca face o plimbare pe canale…) Alte stradute, alte poduri aruncate peste ape verzi ca smaraldul… alt cartier, alte magazine… de data asta straduta magazinelor de firma: Chanel, Gucci, Ferragamo, Vuiton… ce-ti dorea inima… vitrine stralucitoare la fiecare pas… cu geamuri inalte ce se continuau cu peretii garboviti de povesti ai cladirilor in care se gaseau. La sfarsitul zilei, drumul spre casa… ne imbarcam pe vaporas cu tot cu bagajele noastre, grele de amintiri… ajungem in piata Roma, platim anost si foarte modernist parcarea si demaram catre casa. Parasim cu mult regret aceasta poveste pe care nu am apucat sa o citim atent…
Venetia… va ramane dragostea noastra… poate, inaite sa se piarda sub apele golfului … poate o vom revedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu