Canaraua Fetii (Dobrogea) – Evadarea de o zi

"Canaraua Fetii", o vale seaca, undeva spre granita cu Bulgaria... o stiu de mult din poze, niciodata nu am ajuns acolo... pana acum.

De fiecare data cand am timp... mai fac o tura virtuala in "Canaraua Fetii" (pe net) ... un loc ce pare al povestilor ne-spuse... cu muntele dormind adanc culcusit sub plapuma de vegetatie... cu informatii amestecte despre localizarea exacta, cu fotografii parca facute pe alta planeta ...

Si intr-o zi... ma hotarasc... motorina in rezervor, sculele de foto-video in portbagaj, harta virtuala si sotul din dotare... plus un cutit la cingatoare (just in case) demaram pe la 14.00 pm catre presupusa localizare (identificata prin interpolarea informatiilor din multiple surse intre care net si prieteni) pentru a prinde apusul de soare in "Canaraua Fetii". In conditiile in care nu stiam pe ce parte apune soarele... surpriza, peretii de stanca sunt luminati la rasarit!

Drumul aluneca moale pe dealuri spre localitatea Baneasa de Dobrogea trecand pe langa monumentul si localitatea Adamclisi.

Sate uscate, cu atmosfera de apasare lenesa a aerului se oranduiesc pe marginea drumului. Daca te uiti pe harta sit-urilor arheologice, zona este plina, fiecare sat are o cetate darapanata pe undeva. In teren... nimic vizibil... fara indicatoare catre edificii, fara semne ale existentei vre-unui sit pe dealuri... nu exista sapaturi, nu exista urme.

Cum treci de drumul ce o ia la dreapta catre Adamclisi si "Tropheum Traiani", pe deal se vede zidul de aparare al cetatii vechi. Nu ne asteptam la o astfel de aparitie, asa aproape de sosea. Surprinsi de imagine franam brusc, ne uitam unul la altul... ne intoarcem? Nu, nu ne intoarcem, cautam un loc de parcare pe marginea soselei pentru a vizita cetatea macar virtual, de la inaltime, cu drona.  Lasam zidurile in spate, si, in ceea ce parea o zona buna de parcare se dovedeste ca incepe un drum, asfaltat, care pare sa se intoarca catre cetate. Il urmam, la un moment dat apare o bifurcatie si tinem dreapta din instinct. Drumul urca pe deal si se termina intr-un heliport improvizat in poarta cetatii Adamclisi. 

Uite asa, vizitam si ruinele cetatii. Intrarea oficiala este pe partea opusa, pe drumul ce se desprinde din DN cu mult inainte de cetate. Dar portile de la heliport sunt mai impunatoare fiind mai putin deteriorate.

Cetatea fierbinte se intinde pe varful dealului. Ziduri batrane, daramate de anotimpurile trecute, vestigii ale maretiei de alta data. Imaginatia personala poate reinvia atmosfera, poate identifica biserici, strazi pietruite, sisteme de canalizare, locuinte. Pe strazile pe care alta data paseau oameni preocupati de viata, acum mai paseste cate un turist ratacit care deranjeaza cativa harciogi ascunsi in iarba inalta. Vantul matura usor praful ridicand rotocoale de ceata aurie. 

Coloane decapitate strajuie marginea unui drum ce duce nicaieri. Cativa ciulini raspund vantului. In vale cativa caini tulbura linistea. Greieri si fluturi peste tot.

Declansatorul aparatului foto si bazaitul dronei trezesc atmosfera... dar nu pentru mult timp.

https://www.youtube.com/watch?v=YQMV-AUCzyk

Caldura ne doboara, soarele coboara peste deal, noi avem un apus de soare de prins la "Canaraua Fetii".

Continuam drumul, trecem de Baneasa si tulburam padurea catre Lipnita pe DN3. Un ochi de apa obliga drumul sa faca un ocol. In acea curba larga, cu apa in dreapta si padure in stanga apare un indicator catre "Schitul Sf. Gherman". Stiam de pe net ca din 2012 in zona canaralei se construise un schit. Prietenii ne spusesera ca in dreptul lacului trebuie sa o luam la stanga pe drum de piatra. Informatiile converg, noi o luam la stanga pe drumul de piatra catre "Schitul Sf. Gherman".

Drumul... nu foarte prietenos pentru masina, dar foarte frumos pentru privire. Padure, uneori luminisuri, la un moment dat o arcada de beton si niste ruine industriale anunta prezenta omului in acel peisaj feeric. Mai sus o cariera de piatra afiseaza un peisaj selenar. Dealul molcom, padurea... nimic nu sugereaza piatra ce doarme dedesubt. Cand te plictisesti de hartoape, padurea se deschide intr-un camp cultivat, strajuit de dealuri. Pe versantul stang al “galetii” se deseneaza in peretele dealului piatra dezvelita de intemperii. Vanturile si ploile au modelat calcarul formand arcade, grote, coloane. Prima imagine e cea de ansamblu, din camp. Liziera de padure acopera incet-incet peretele de piatra situat la inaltime. 

Se poate ajunge si sus pentru a vedea si simti piatra. Pentru asta trebuie sa traversezi zona de padurice de la baza dealului printr-un tunel abia vizibil intre copaci si liane. Aici a fost foarte util cutitul de la cingatoare. Odata iesit la lumina te vezi nevoit sa urci pieptis dealul pentru a ajunge la peretele de calcar. Mai pe branci, mai cu ajutorul ierburilor inalte am razbit pana sus. 

Grotele par sa fi fost locuite, peretii lor sunt innegriti, culoare ce urca pe peretele exterior dand impresia unor focuri ce au ars candva acolo. De fapt directia e invers. Nu sunt focuri ce au innegrit peretii inaltandu-se catre cer, ci sunt hidrocarburi ce s-au scurs, pe piatra catre grote, din inima muntelui. De sus valea se vede frumos. Soarele la apus lumineaza inca peretele opus pietrei dezgolite. Luna la rasarit se desprinde din albastru cerului.

Drona survoleaza peretii de piatra. Aparatul foto imortalizeaza un pic din minunea naturii.

Dar... doar atat sa fie? Asta e toata canaraua? E inca zi... hai sa mergem pana la schit ca nu se stie ce gasim pe acolo. Continuam drumul prin padure. Drumul coteste spre stanga si se destrama in campurile din vecinatatea manastirii catarate pe deal. Inainte de a ajunge la manastire, in gura padurii se desprinde un drumeag catre adancul padurii. Pe indicator scrie ”spre Pestera Sihastrilor”. Drumul spre pestera, desi initial are urme de roti, in scurt timp de transforma intr-o carare abia desenata printre arbusti, calcata foarte rar de om. Cararea urca uneori molcom, ascunsa complet sub ramurile grele de frunza, alteori pieptis printre copaci inalti si subtiri ca lumanarile schitului.

"Pestera Sihastrilor" este un culoar ce duce catre o grota dintr-un perete vertical. Perete vertical ce este componenta a canaralei. Din dealul opus schitului Sf. Gherman, se desprinde, spalat de ploi, peretele vertical de o lungime apreciabila, format parca din doua dale uriase suprapuse. La imbinarea celor doua straturi se formeaza grote. Grote in care se ajunge pe cararea catre pestera si apoi daca ai destul curaj si incostienta poti sa treci din una in alta pe muchia dalei inferioare ce formeaza o cararuie foarte ingusta ... cat sa pui o talpa. De la nivelul grotelor, de pe dalele de piatra, valea este superba, luminata de soarele ce se ascunde dupa deal in spatele peretelui.

In grote podeaua este acoperita de un praf fin rosiatic. Calugarii au amenajat in primele doua grote cate un loc de rugaciune unde pelerinii (putini la numar) au lasat dorinte. Cu multa insistenta si la fel de mult noroc, pe peretele exterior al grotei, acolo unde piatra devine singurul sprijin impotriva zborului, se gasesc mici fosile, cochilii de melci si scoici pastrate pentru eternitate in piatra, aduse la vedere de vant si ploaie.

Noaptea se lasa rapid atunci cand ai da orice pentru inca un cadru reusit. In crepuscul am coborat pe cararuia abia batuta. Noapte deja... plecam spre casa cu un usor gust amar ... parca nu am vazut tot. Chiar daca drumul se pierde in campul din fata schitului, dincolo de deal, parca drona a mai zarit ceva... pacat ca ziua e asa scurta.

La intoarcere am fotografiat si cariera de piatra... ca prea era frumoasa sub razele lunii si lacul ce deviaza soseaua obligand-o la unduiri molcome. 

Power of nature: https://www.youtube.com/watch?v=n97sf-limn8

“Padurea de Piatra” alias “Pobiti Kamani”, Varna, Bulgaria

Pomul laudat ... si sacul.

De cativa ani tot fac tumbe sa vizitez "Padurea de Piatra" din Bulgaria. Am tot gandit-o, am tot intors-o ... cum sa fac sa conving consortul ca e musai sa vizitam un camp plin de pietre verticale (mai mult sau mai putin falice).

Dupa ce am copt-o si am imbracat-o intr-o frumoasa poveste despre noi doi si o excursie scurta, am prezentat ideea catre cerberul concediilor. Am vorbit ca televizoru’ pret de cateva minute, apoi a urmat o pauza lunga... mult prea lunga pentru inima mea, dupa care, cu spranceana ridicata, sotul reactioneaza: “- Doar noi doi?”.    Aaaaa.... cum adica?! Pai asta era scopul... sa fim ca porumbeii!

- Hai sa vorbim cu astia sa vedem cine mai merge. (Astia fiind familia si gasca de prieteni).

Ne-am pus pe sunat, si in urma discutiilor ne-am ales cu doi parteneri de drum. Adica doua partenere: mama mea si mama lui.

S-a dus excursia noastra ca porumbeii. :-(

Asta e, ne descurcam cu ce avem! Fac rezervare pe site (Booking.com) la cel mai apropiat hotel de zona "Padurii de Piatra", in satul Kipra, undeva la 15 km de grupul central al padurii, cel mai vizitat si cunoscut grup. 

Plecam pe seara, cu catel, cu purcel catre Bulgaria, Kipra. Am ales sa iesim din tara prin vama Negru Voda fiindca plecarea noastra se suprapunea cu plecarea catre Bulgaria a inca jumate din Tara Romaneasca  cu ocazia sarbatorilor de Paste si 1 Mai. Si cum majoritatea romanilor folosesc vama de la Vama Veche pentru a parasi tara, acest lucru determinand cozi interminabile si reactii grobiene din partea turistilor, am decis sa alegem o ruta mai putin circulata si automat mai libera. Am avut dreptate, in Vama Veche erau cozi de asteptare pe cativa kilometri, in Negru Voda erau 3 masini ... si cinci caini vagabonzi plus un vames. (am uitat de angajatii de la casa de schimb valutar si cel de la ghiseul de achizitionat vignieta – care pentru o saptamana a fost aproximativ 15 leva)

Drumul pana in vama Negru Voda a fost cum a fost, soseaua asfaltata, dar o data cu trecerea in Bulgaria... am schimbat tara, am schimbat asfaltul... Strazile prost semnalizate, cu gropi la tot pasul, iar daca nu sunt gropi, sunt petice... asa ca nici nu are importanta care sunt limitele de viteza in acesta tara, oricum cu mai mult de 80 km la ora nu se poate rula... asta daca nu vrei sa te intorci cu auto-stop-ul...

Dupa soselele cu limitare de viteza “naturala”, am intrat pe autostrada catre Sofia (Varna-Sofia)  care e un pic mai intreaga, dar de pe care peticele nu lipsesc... rare... dar prezente. La un moment dat, una din iesirile de pe autostrada ne orienteaza catre Suvorovo, bineinteles scris cu litere chirilice de nu intelegi nimic. Noroc cu GPS-ul care stia drumul. Prima bifurcatie la dreapta pe drumul catre Suvorovo este intrarea catre Kipra. Se traverseza o cale ferata (fara bariera bineinteles) si, pe drumul demn de un sat uitat de lume din Romania, se inainteaza catre Kipra. Localitate nu foarte mare, linistita, cu stradute in panta ce se pierd in munte.

"Family Hotel Kipra"... singurul hotel din localitate, chiar pe strada principala, imediat pe stanga la trecerea de pietoni. Pe dreapta era o cladire oficiala, dar nu m-am straduit sa o identific. In localitatea aia parasita, un hotel parasit... aproape...  eram singurii oaspeti.  Cred ca eram singurii straini pe o raza de cateva zeci de kilometri!

In hotel, domnisoara de la asa zisa receptie, nu rupea boaba de alta limba decat bulgara. Norocul nostru ca a fost fata orientata si, stiind ca vin romani, a chemat o batrana din sat care mai stia ceva romaneste. Dupa cum ne-a spus chiar batrana, mama ei era moldoveanca si desi traise in Bulgaria, o obligase sa invete si romana. Asa ca mai in dialect, mai in limbajul semnelor ne-am inteles.

Camera cu mic dejun inclus (cred ca ne-am luat niste injuraturi sanatoase pentru faptul ca am rezervat camera cu mic dejun) a fost 48 leva (112 lei) pe noapte pentru doua persoane. Hotelul dragut organizat in interior, curat, cu camere frumos aranjate, finisaje de calitate, temperatura comfortabila, balcon cu vedere ... in strada principala. Noroc ca dincolo de strada, peste cateva casute incepea muntele. Wi-Fi cica era gratis in tot hotelul, dar din pacate semnal de calitate avea doar jos, langa sala de mese.  Ceea ce m-a facut sa imi pun semne de intrebare cand am ajuns acolo, a fost pozitionarea hotelului in incinta (pur si simplu) unui service de ... automate de cafea (!!). Cand te uitai in jur nu vedeai dect masini de cafea, cips-uri si alte automate cu fise, desfacute, unele ruginite, depozitate in toata curtea interioara si pe langa peretii hotelului. Dupa primul soc, m-am obisnuit... sub soarele de aprilie, erau chiar interesante umbrele pe care le lasau.

Prima noapte a trecut prea repede, dimineata a venit pe nesimtite. Azi e ziua de mers la "Padurea de Piatra".

Micul de jun la ora 8... Buuun, am pierdut rasaritul la pietre, asa ca refacem programul ca sa ajungem la apus de soare.  Lenevim pana aproape de pranz, admiram locuitorii ce agale se trezesc intr-o zi de sambata, costumele populare colorate ale unui grup de artisti locali ce se pregateau de plecare catre un festival de muzica si dans din regiune.  Si uite asa se face dupa-amiaza.

Prea mult stat! Ne hotaram sa dam o fuga pana in Varna, sa vizitam promenada, apoi sa ne intoarcem la "Padurea de Piatra". E, ce inseamna 20 km dus-intors!

Zis si facut! Am pornit pe autostrada catre Varna. In oras am oprit pe o straduta ingusa, cu sens unic, undeva pierduta intr-un cartier cu case vechi, dar... la doi pasi de pietonala din Varna. Strada pietonala se intinde din apropierea catedralei si pana la malul marii trecand printr-un parc superb.

Nu am stat mult pe pietonala, am parcurs cam intr-o ora drumul pana la mare, am vizionat faleza-santier (la 1 Mai faleza era numai pamant si santuri, cabluri si conducte de-a valma), ne-am zgait in cateva vitrine, am cumparat magneti si am facut cateva fotografii. 

Din pietonala se poate ajunge la obiectivele turistice din Varna. Exista niste stalpi artistici pe care sunt amplasate indicatoare cu directiile in care se afla obiectivele turistice, dar... nu am avut dorinta sa ne pierdem vremea cautandu-le. Singurele la care am incercat sa ajung au fost "Termele romane", dar ... nu cred ca le-am identificat corespunzator... adica, chiar nu-mi vine sa cred ca muzeul are in fata o terasa de restaurant!

Dupa plimbarea de pranz prin Varna ne-am indreptat catre obiectivul de drept al vizitei, "Padurea de Piatra". De pe autostrada Varna-Sofia, la un moment dat apare un indicator de iesire catre “Pobiti Kamani”... mic si maroniu, numa bun de ratat (dar am gasit un site dedicat unde, daca folosesti traducerea google, capeti cam toate informatiile necesare : http://pobitikamani.eu).  De la iesirea de pe autostrada se intra pe drumul catre rezervatie, un drum cu doua benzi, usor gaurit... ca mai toate drumurile din Bulgaria. Si cum mergi atent la gropi, deodata, pe partea stanga a drumului apare poarta de intrare in rezervatie. O structura din lemn, acoperita de pomisori si trandafiri salbatici incadreaza o scara de piatra ce coboara cateva trepte. Daca ai viteza mare, uiti sa pui frana in dreptul portii. Noroc cu masinile oprite in dreptul ei care in pustietatea drumului te anunta ca “acolo se intampla ceva”.

Dupa ce parchezi, realizezi ca pietre nu sunt doar pe stanga, acolo unde e "Padurea de Piatra" cunoscuta turistilor de pe harti sau din ghiduri de calatorie, ci si pe partea dreapta a drumului, intr-o vaioaga. De fapt toata zona de o parte si de alta a autostrazii pe cateva zeci de km (cica vreo 18 dar eu cred ca sunt mai multi) e intesata de zone cu formatiuni care mai de care mai deosebite, mai mari sau mai mici, mai impunatoare sau mai dulci, purtand tot felul de povesti. Dar sa lasam celelalte grupuri pentru vizite ulterioare  sau pentru aventurieri curajosi fiindca cele mai frumoase nu sunt accesibile cu masina, ca sa ajungi la ele ai nevoie de bocanci, antrenament (sau cel putin un aparat locomotor functional) si disponibilitatea mersului pe jos cu ruccsacul in spate.

Sa revenim la zona turistica.

Parcare ... nu am gasit, am lasat masina pe marginea drumului... cineva zicea intr-un alt blog ca ar fi undeva o parcare pazita (!) si gratis... gratis, da, e... ca e pe marginea soselei... dar in rest... nici nu se poate numi parcare locul in care am lasat masina... Probabil nu am nimerit noi parcarea aia pazita si amenajata ... dar cel putin am vazut ca au toaleta ecologica! Asa ca daca ati baut prea multe lichide pe drum iar rinichii va functioneaza corect, stati fara griji, imediat in dreapta portii exista o toaleta publica.

Dupa ce cobori scarile trecand prin poarta “magica” pe dreapta se vede un fel de casa de bilete realizata in piatra. Casa de bilete doar daca esti cu bun simt si vrei sa mai cumperi si magneti, nisip la sticluta sau sa auzi legenda locului. Altfel, poti foarte usor sa treci mai departe si sa bantui “dezlegat” si lipsit de obligatii prin rezervatie. 

Biletul e 3 leva pentru adulti si 2 leva pentru studenti (cu carnetul de student ca altfel nu se lasa induplecat domnul de la magazin) si copii.

Cum romanii si bulgarii provin din aceeasi mare familie tracica, si cum cele doua natii s-au transmutat de pe un mal pe altul al Dunarii in mod constrant, nu se putea domnul de la casa de bilete sa nu aiba ancestori romani. Daca mamaita din Kipra avea mama din Moldova, domnul de la "Pobiti Kamani" avea tatal ... sau bunicul (am uitat care) din Tulcea, sat Sarchioi. Sincer, fiind atat de aproape de zona mea de copilarie... am simtit o emotie aparte... parca ne intelegeam mai bine la nivel energetic... si asta fiindca la nivel de comunicare verbala  omul nostru nu stia decat cateva fraze in romana, iar prezentarea "Padurii de Piatra" a fost facuta in engleza... dar, la nivel energetic... eram din acelasi loc.

Cu lectia predata, si anume identificarea nominala a ceea ce avem sa gasim in rezervatie am pornit prin nisipul auriu-alb ce imbraca rocile. Aproximativ 800 mp de soare si piatra.

Pe la 1800 si ceva, un grup de pietre a atras atentia unui britanic  care a tinut mortis sa afle ce e cu ele. Dupa studii indelungate s-a concluzionat ca pietre reprezinta straturi de calcar si cochilii de animale marine depuse una peste alta si expuse la aer dupa retragerea marii pe fundul careia se aflau in Cretacic. Vantul si ploaia a definitivat treaba determinand aparitia formatiunilor cu aspecte ciudate, ca niste coloane interpretabile in functie de imaginatie. Ce e interesant este ca aceste coloane sunt goale la interior... lucru ce nu poate fi explicat prin actiunea eroziva a factorilor de mediu ... si de aici incep legendele. Legende legate de Atlantida sau de haiduci ... Se vorbeste si despre enerigia locului, enerigie pe care o simti mai intens daca mergi in picioarele goale prin nisipul fierbinte.

De la intrarea in rezervatie imaginatia e pusa la incercare...

"Cainele de paza" este prima coloana ce se ridica semeata din nisip. Personal, nu am vazut asemanarea cu un caine... dar am banuit ca apropierea de intrare si semetia coloanei au dat nastere acestei denumiri. Urmatoarea intalnire este cu "Omul singuratic" ce parca te avertizeaza ca ... nu e singur pe acele dealuri.

Pe cararile formate de turisti printre formatiunile calcare te incarci cu energia locului... calci in picioare istoria pietrei, mangaiat de plantele ce cuceresc desertul pietrificat. Aerul e mai greu parca, parca esti mai aproape de soare ... soare ce nu iarta si arde tot ce intalneste in cale ... parca si norii ocolesc zona si prefera sa se agate de varfurile arborilor dinprejur. Coloanele se inalta catre cerul de un albastru mistuitor, calcarul alb parca straluceste ...

"Fortareata" se ridica din deal, sa nu indraznesti sa nu o iei in seama!

Peste drum de ea, "Tronul mic"... nu foarte imbietor la odihna.

"Ciuperca" se evidentiaza dintr-un grup de coloane rasfirate catre vale. Umbreste usor piatra cu palaria ei mica. "Fantana" ii urmeaza... nu mai are decat foarte putina apa in causul santului de piatra. Se sprijina pe deal obosita de pasarile ce se racoresc in ea.

Coloanele doborate parca se odihnesc sprijinite pe unde au nimerit... ori o alta coloana, ori patul de roca peste care s-a asternut nisipul.

"Soldatul" iti reaminteste ca esti intr-o zona a legendelor. Langa el, parca intr-o antiteza a semnificatiei se ridica maiestuoasa (prea maiestuoasa) "Piatra fertilitatii" ... aspect falic au cam toate coloanele, dar aceasta este sugestiva atat pe verticala cat si pe orizontala fiind un ansamblu de doua pietre unite printr-o mica arcada... mai mult o punte.

Uimit si parca putin stanjenit de imaginatia celor ce au botezat pietrele, intorci capul catre stanga... doua elemente fara conotatii te asteapta: "Tronul" si "Familia" (mama si tata imbratisati, langa ei copilul si in fata lui catelul).

In ceea ce priveste "Tronul", nu sunt sigura ca l-am identificat corespunzator... o ditamai sageata arata catre directia lui, dar mie nu mi-a sugerat un tron... mai ales cu acea deschidere in baza, doua coloane ce s-au unit formand o piramida ... pe un alt blog am gasit aceasta piatra sub denumirea de "Arcul norocului" ... dar in trecerea mea prin "Padurea de Piatra", alta formatiune, asemanatoare ca aspect "Tronului" (tot doua coloane indragostite pana la contopire ce formeaza la baza o fanta ingusta) mi-au parut a fi "Arcul norocului".

Cand simti ca soarele a extras toata energia pe care o aveai, cand coloanele se mistuie in valea inverzita apare si elementul cheie al "Padurii de Piatra"... Cercul magic, cercul energetic... sau poate al dorintelor implinite daca e sa tinem cont de legende.

Un contur format din pietre de dimensiuni mici (comparativ cu coloanele), in centrul lor avand doua coloane scurte. Legenda spune ca asa au fost ele dintotdeauna acele pietre dispuse la distanta egala de cele doua coloane centrale... sincer, structura pietrelor nu e uniforma... unele par din calcar fiind spongioase, altele din roci ceva mai dense ... parca nu-mi vine sa cred ca nu sunt asezate asa de mana omului.

Dar ... hai sa credem legenda ... acel loc e centrul energetic al desertului pietrificat, locul unde daca iti oferi timpul necesar meditatiei vei simti linistea universului, echilibrul planetar cum te cuprinde.

Daca iti pui o dorinta cand esti relaxat si stai in acel cerc magic, cica se indeplineste.

Am exersat imaginatia... si dupa aproape o ora sau chiar doua de bantuit printre coloane, de admirat colilia crescuta la limita rezervatiei, pe deal... dupa cateva zeci de fotografii ... soarele se ascunde rapid dupa deal lasand umbrele lungi sa intepe orizontul.

Cu greu am identificat "Piatra dragostei divine"... am trecut de doua ori pe langa ea, si abia dupa indelungi si atente cautari, cand admiram peisajul din varful dealului,  privirea a alunecat pe ea... iubirea divina.

Se pare ca este o piatra intens venerata, intr-o scobitura de pe una din cele doua fete ale petrei plate, cei ce au fost in cautarea iubirii au aruncat monede. Ca de altfel si in coloanele din "Cercul energetic" (Altar).

Iesim din rezervatie la ora 19 si ceva ... ultimii turisti... in decursul orelor petrecute, grupuri de turisti au trecut pe langa noi parca in fuga ... fiecare piatra are un pic din energia noastra acum... Pana si domnul de la casa de bilete a plecat ... Poarta nu exista... rezervatia e deschisa oricand ... As vrea sa vad un rasarit aici!

In masina ... si la hotel... incursiunea noastra in "Pobiti Kamani" a luat sfarsit.

Dar... nu putem parasi Bulgaria fara o ultima oprire...

Nu ai fost in Bulgaria daca nu ai vizitat "Gradinile Reginei Maria" din Balcic. Asa ca, ne-am oprit a doua zi, in drum spre casa pentru o vizita in gradini... si bineinteles, si in castelul Reginei Maria situat pe malul marii in aceeasi locatie cu gradinile.

Gradina si castelul au mai multe intrari ... una principala de pe soseaua ce traverseaza Balcic-ul si care este cea mai cunoscuta si solicitata de turisti si alte doua intrari de pe malul marii, de pe faleza. La intrarile de pe malul marii ajungi dupa ce parcurgi pe jos faleza. Masina se lasa intr-o parcare prapadita de la baza dealului si apoi admirand marea te poti indrepta catre intrare. Daca intri pe sus, platesti numai vizitarea gradinilor. Daca vrei sa vizitezi castelul platesti la intrarea in castel. Daca intri pe intrarea de pe malul marii platesti automat si castelul si gradinile ... asa ca musai faci o vizita si micului castel alb ce supervizeza marea de la jumatatea dealului.

Noi am intrat de pe faleza asa ca ... am venit pentru gradini, am vizitat si castelul (16 leva de persoana pentru amandoua)... dar nu imi pare rau ca am intrat in el... uitasem cum arata  :-)

Cu memoria improspatata si cu ceva amintiri in plus, dupa vizita gradinilor si castelului, cu doi magneti in plus la colectie (intre 2 si 4 leva, in functie de complexitate, bucata)... plecam spre casa. Serpuim agale cu 80 km la ora (fiindca niciodata in Bulgaria nu stii care e limita maxima de viteza) catre granita.

Intoarcerea in Romania prin Vama Veche... coada de 5 masini si ... 4 vamesi ...

Home sweet home!

Maramures plai cu flori - naturaletea unei traditii (costumul popular)

Ptii.......... nu am vrut sa scriu acest capitol pana nu ma lamuresc cum sta treba ... dar nu am reusit sa ma edific nici acum cand il scriu... care e incarcatura simbolica a fustelor inflorate si baticelor colorate!? A fotelor albinuta si a hainilor mitoase si frumos decorate.

Frumos e Maramuresul... frumos prin oamenii lui, oameni ce pastreaza traditiile ... chiar daca nu ca alta data, dar totusi le mai pastreaza!

Zile de sarbatoare, cu costume de sarbatoare!

Barbati imbracati in pantalonii albi sau negri, care cu opinci, care cu cizme sau pantofi atent cremuiti... dupa varsta, buget si "mall". Cu haina groasa de lana alba cu bordura neagra, camasa alba brodata... sau macar un pullover mai "de bun" si caciula de astrahan negru, frumos asezata pe crestet.

Femei si fete cu fustele inflorate, cu batice colorate, atent asortate intre ele, cu ghete sau cizme in picioare, incaltari ale caror tocuri pornesc de la stiletto de 13 si coboara cu cresterea varstei purtatoarei, ajungand pana la opinca traditionala.  Batrane cu fote dungate, cu nuante specifice zonei in care locuiesc... galben sau verde... portocaliu, rosu... Mara, Viseu, Iza.

Sarbatoarea de Sf Ion in anul Domnului 2016... biserica din satul Bogdan Voda, Valea Viseului ... slujba s-a incheiat, locuitorii pleaca catre case ... pe treptele bisericii impunatoare serpuieste un suvoi de oameni care mai de care imbracati in strai popular.  Tineri si batrani cu traditia in suflet poarta costumele colorate cu naturaletea cu care respira... Mame mandre alaturi de ficele lor subtiri ca trestiile, bunicute cu ochii aprigi, incercate de traiul greu de la sat, intarite de credinta in ziua de maine si viata de apoi :-).

Aceeasi zi, alta biserica. Biserica din Poienile Izei, un pic mai sus pe vale.  Batrani trecuti prin vicisitudinile vietii, cu mainile si fetele insemnate de vant si ploaie, de anotimpuri trecute, dar cu ochii limpezi, sclipitori si tinuta dreapta.  Tineri mandri, in strai popular, cu privire semeata. Copii veseli ca niste bulgarasi alergand ici colo.

Momente de viata surprinse cu mirare, pe furis ... cu multa emotie...